Cum adaptăm desfășurarea controalelor fiscale la restricțiile impuse de starea de alertă?

Cum adaptam desfasurarea controalelor fiscale la restrictiile impuse de starea de alerta?

Este posibilă desfășurarea controlului fiscal fără prezența fizică a inspectorilor fiscali la sediul contribuabilului?

Potrivit dispozițiilor legale, debutul controlului fiscal are loc odată cu înscrierea în registrul unic de control. În practică, înscrierea în registrul unic de control presupune prezența fizică a inspectorilor fiscali la sediul contribuabilului. Or, din această perspectivă cel puțin, prezența organului fiscal la sediu pare inevitabilă. Nu poate fi exclusă, totuși, prezentarea de către contribuabili a registrului unic de control la sediul organului fiscal, la o dată și o oră stabilite în prealabil, de comun acord, în temeiul cooperării și bunei-credințe ce trebuie să existe între contribuabil și autoritatea fiscală.

Citește și: Sondaj global PwC: 7o% dintre directorii financiari susțin că pot oferi siguranță la locul de muncă, însă doar 50% cred că pot gestiona moralul angajaților

În ceea ce privește locul de desfășurare, regula generală este că inspecția trebuie să aibă loc la sediul contribuabilului. Cu toate acestea, în contextul implementării de către contribuabili a procedurilor stricte de igienă pentru angajați sau zone de producție, pot exista situații în care nu se recomandă accesul inspectorilor fiscali în aceste zone din motive ce țin nu doar de protejarea sănătății angajaților, ci și de riscul de contaminare a spațiului de lucru.

Dacă o societate nu deține sau nu poate pune la dispoziție un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de inspecție se poate desfășura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord.

În cazurile în care, totuși, controlul fiscal se va desfășura la sediul contribuabilului, este indiscutabil faptul că operatorii economici vor avea obligația să asigure, la intrarea în sediu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor inspectorilor fiscali, spre exemplu. Deosebit de problematice vor fi acele situații în care temperatura inspectorilor fiscali va depăși nivelul admis de reglementările în vigoare, nefiind exclusă posibilitatea contribuabilului de a le interzice intrarea în sediu.

Pot fi administrate la distanță mijloacele de probă pe parcursul controlului fiscal?

Proba cea mai frecventă în cadrul controlului fiscal este proba cu înscrisuri care, de cele mai multe ori, este administrată prin analizarea nemijlocită a documentelor justificative. Or administrarea acesteia poate avea loc și prin utilizarea unor mijloace alternative, cu acordul organelor fiscale, cum ar fi mijloacele electronice de comunicare la distanță (e-mail, fax și altele asemenea) sau transmiterea documentelor în format fizic către organul fiscal prin servicii de poștă sau de curierat. Aceste variante se folosesc și în prezent cu acordul organului fiscal, existând premisa de a fi generalizate.

În afara administrării probei cu înscrisuri, organul fiscal are dreptul de a solicita contribuabilului să se prezinte la sediul său pentru informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale. Și în acest caz, o alternativă la prezența fizică este transmiterea în prealabil a documentelor justificative către autoritatea fiscală și susținerea explicațiilor suplimentare prin mijloace de comunicare la distanță.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •