Dintre cei care au strâns bani în cele două luni de stare de urgență, 59% au de gând să continue să economisească, 23,2% vor să cheltuie o parte din economii pentru achiziții mărunte, 16,5% spun că vizează achiziții importante, iar 11% vor să plece în vacanță. De altfel, 60% dintre respondenți spun că primul lucru pe care au în plan să-l facă după terminarea stării de urgență este să plece într-o scurtă vacanță în țară sau în străinătate (38,6%), să se vadă în oraș cu prietenii (31,5%) sau să meargă la mall, la teatru sau la film (28,5%).
Unul din trei angajați vrea să-și schimbe jobul în perioada următoare
Pe plan profesional, 34,3% dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs spun că primul lucru pe care vor să-l facă după întoarcerea, cel puțin parțială, la activitatea normală este să își caute un alt job, după care să-și dea demisia. Alți aproape 18% dintre intervievați au de gând să ceară o mărire de salariu (8,8%) sau să devină antreprenori (9,1%).
73,7% dintre respondenți nu cred că angajatorul va lua vreo măsură în ceea ce-i privește după revenirea la birou, însă 14% se așteaptă să le fie tăiat salariul, iar alți 5,2% chiar să fie concediați, în contextul în care multe firme își vor reveni foarte greu după această perioada de criză.












