Bărbaţii îşi asumă mai multe riscuri în situaţii de stres prin comparaţie cu femeile. Acest context poate duce la un mediu financiar periculos și instabil, susține un studiu publicat în revista Nature.
În situaţii de stres şi de concurenţă, creşte foarte puternic secreţia de hidrocortizon şi, respectiv, de testosteron, iar cocktailul rezultat „contribuie la destabilizarea pieţelor financiare”, susţine economistul Carlos Cueva, de la Universitatea din Alicante, unul dintre autorii studiului publicat în Nature.
Afirmația sa se bazează pe un studiu pe care l-a efectuat alături de cercetătorii de la University College London şi de la Universitatea din Cambridge. În cadrul cercetării, oamenii de știință au recreat, în laborator, o piață financiară și au transformat 142 de voluntari, femei și bărbați, în agenţi bursieri. În primă fază, cercetătorii au vrut să observe ce decizii iau voluntarii, în funcție de nivelul lor de cortizon. Apoi, au vrut să observe ce se întâmplă cu bărbații, în luare deciziilor, atunci când numărul hormonilor crește.
În acest sens, în primă etapă, cercetătorii au observat că bărbații se lansează în investiții mult mai riscante, comparativ cu femeile, iar acest lucru provoacă instabilitatea preţurilor de pe pieţele simulate, întrucât deciziile nu sunt raționate, ci sunt puternic influențare hormonal.
„Bărbaţii îşi asumă mai multe riscuri în situaţii de stres prin comparaţie cu femeile. Prea mult testosteron strică. Instabilitatea preţurilor se explică (…) prin decizii iraţionale și trebuie luate în serios procesele hormonale”, a mai spus Carlos Cueva, conform El Pais.
Totodată, el susține că hormonii secretaţi de brokeri reprezintă o reală ameninţare la adresa pieţelor financiare, însă acest fenomen ar putea fi evitat dacă în acest domeniu ar lucra mai multe femei.
În cea de-a doua etapă, eşantionul s-a redus la numai 75 de bărbaţi. Unii dintre aceştia au primit câte o pastilă cu hidrocortizon sau un gel de testosteron, iar alţii o pilulă placebo. Ambii hormoni acţionau ca un factor de impulsionare a efectuării unor operaţiuni bursiere riscante, pe când pilula placebo nu a avut niciun efect.
Astfel, brokerii care primiseră cortizol au majorat cu 70 % investiţiile de risc, iar cei cărora le fusese administrat testosterton s-au simţit tot mai optimişti şi au cumpărat cu 46 % mai multe acţiuni riscante.
„Am ajustat dozele pentru a ne apropia de un scenariu cu mult stres, în cazul cortizolului, şi am încercat să simulăm un şir de câştiguri, în ceea ce priveşte testosteronul, iar rezultatele au pus în evidenţă existenţa unei relaţii cauză-efect”, a explicat Carlos Cueva.
(Foto: pixabay.com)












