Deși metoda prezentată este încă folosită în prezent, noile cercetări indică un număr alarmant de victime tinere ale acestei fraude de tip suport tehnic. 50% dintre respondenții care au continuat o interacțiune frauduloasă se încadrează între vârstele de 18 și 34 de ani. Rezultatele pot – la o primă vedere – părea surprinzătoare, contrazicând preconcepția conform căreia escrocii se adresează persoanelor în vârstă.
Dar cercetările recente relevă și o evoluție a tacticilor adoptate de cei care recurg la aceste practici de înşelătorie. Folosind pop-up-uri, e-mailuri nesolicitate și website-uri înșelătoare drept puncte adiționale de pornire a înșelăciunlior, impostorii ajung la un număr mult mai mare de persoane, inclusiv victime de vârste mai mici decât ne-am aștepta. Datele studiului indică faptul că victimele cu vârste peste 65 de ani vor fi abordate cel mai probabil telefonic (44% apeluri nesolicitate, 38% pop-up-uri sau reclame online, 33% e-mailuri nesolicitate și 26% redirecționare către website). Prin contrast, victimele cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au fost cel mai probabil abordate prin redirecționarea către un website fraudulos (50%) sau printr-o reclamă de tip pop-up (59%), decât prin primirea unui apel nesolicitat (26%).
Revizuind rezultatele studiului, indiferent de modul de inițiere a înșelăciunii sau audiență, scopul escrocului rămâne același – să folosească frica și înșelătoria pentru a convinge un client să solicite ajutor, apoi să obțină acces de la distanță la dispozitivul clientului și să-i facă acestuia o ofertă frauduloasă de vânzări. În cele din urmă, escrocul ia banii victimei contra unor servicii de suport tehnic ne-necesare și ineficiente, păstrând în același timp datele de contact ale acesteia în vederea unor viitoare activități frauduloase.
Orice consumator trebuie să fie vigilent și sceptic în privința oricărei persoane care le cere acces de la distanță la dispozitiv. În timpul unei sesiuni de acces de la distanță, escrocii pot accesa informații personale și financiare, pot schimba setările dispozitivului și pot lăsă în urmă software nedorit sau chiar malițios. Rapoartele antecedente indică faptul că escrocii au închis programele anti-virus ale victimelor, au descărcat software nedorit și potențial dăunător și adesea au obținut din nou acces la computer cu mult după terminarea „sesiunii de suport tehnic”.
Un punct semnificativ de interes evidențiat în studiu este faptul că victimele care au pierdut bani în urma unor asemenea interacțiuni frauduloase au putut să-și recupereze cel puțin o parte din pierderi.












