Nu vedem dușmanul, ca atare nu percepem amenințarea
Inovația aduce servicii și beneficii majore, dar, fiind într-o lume interconectată, dușmanii sunt acum invizibili, iar securitatea sistemelor informatice devine foarte importantă. „Nu vedem dușmanul, nu îi vedem tunurile, arbaletele sau armatele, ca atare nu percepem amenințarea. Mai mult, nu percepem nici gradul nostru de expunere la atacuri, pentru că, practic, sunt invizibile, deci nu le putem percepe cu simțurile cu care am fost învățați să o facem”, a declarat, în cadrul Cluj Connecting Day, Marcel Borodi, președintele companiei Brinel.
El a mai adăugat că, din cauza dependenței de ceea ce se întâmplă în jur, este greu pentru cineva să se ferească de cei care nu au intenții tocmai bune, iar nevoia de securitate este una dintre nevoile umane de bază.
„Atât de mult suntem dependenți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru încât nu putem să ne ferim de alții care au interesul opus. Dacă e să ne raportăm la piramida lui Maslow, observăm că nevoia de securitate este una de bază și vine după partea de nevoi fiziologice. Pentru o organizație, dincolo de basic operation, de supraviețuire, apare nevoia de siguranță, de securitate”, a mai completat Borodi.
Anatomia unui atac cibernetic, LIVE, la Cluj Connecting Day
Pentru a înțelege riscul la care se expun organizațiile, consultanți în securitate au evidențiat, la Cluj Connecting Day, anatomia unui atac cibernetic, ilustrând live cum se întâmplă un atac, cum este perceput de cel care îl execută și de către cel atacat și ce măsuri pot fi implementate în astfel de cazuri.
Colaborarea în era digitală, automatizarea în rețelele de campus, infrastructura IT fiabilă și ușor de administrat și soluții pentru centrele de date sunt alte câteva subiecte care au fost prezentate în cadrul Cluj Connecting Day.
Pe acelaşi subiect: 83% dintre companiile la nivel global se consideră vulnerabile în faţa atacurilor cibernetice












