Bilanțul începutului de septembrie pe piața forței de muncă

La început de septembrie, la nivel național, conform BestJobs.eu, oferta pieței de muncă conține un număr de 11.180 anunțuri de angajare prin care se dorește recrutarea a peste 36.000 de persoane. Cele mai ofertante orașe sunt: București (3.732), Timișoara (944), Cluj (831), Brașov (577) și Iași (489).

Cele mai multe anunțuri sunt momentan pe domeniul IT-Telecom, cu 2.749 joburi oferite de către angajatori. Poziția a doua a clasamentului celor mai active sectoare de activitate este ocupată de domeniul Construcțiilor, cu 1.249 joburi, iar locul 3 revine domeniului Vânzări-Comerț, cu 1.225 anunțuri active.

Locurile patru și cinci ale clasamentului sunt ocupate de domeniul Financiar-Bancar, cu 1.015 oferte active, respectiv Transporturi-Automotive, cu 908 joburi postate.

Clasamentul este urmat de domeniul Sănătate-Farma, Profesii Liberale, Alimentație-HoReCa, Juridic, Office-Back-Office.

În ceea ce privește oferta de locuri de muncă în străinătate, cel mai ofertant domeniu și la nivel internațional rămâne IT-Telecom, sectorul Sănătate-Farma câștigând teren în special pe piața muncii din Germania și Marea Britanie. Cerere mare de personal există de asemenea în țări ca Austria, Italia sau Franța.

Citeşte şi EY: Cu cât o companie pune mai mult accentul pe inovație, cu atât crește numărul angajaților într-un ritm mai rapid

  •  
  •  
  •  
  •  
  •