Vrei o carieră în cadrul Vodafone? Înscrie-te în programul DISCOVER

Vodafone România lansează programul DISCOVER, prin care studenții, absolvenții și masteranzii români au acces la o carieră în cadrul companiei și chiar la nivel internațional, în cadrul grupului, potrivit unui comunicat remis Manager Express.

În fiecare an, tinerii absolvenți români sunt așteptați să se înscrie și să candideze pentru un loc în programul Discover. Cei mai buni dintre ei vor fi selectați să lucreze, timp de doi ani,pentru unul dintre departamentele: vânzări / marketing, tehnic, financiar sau resurse umane, din cadrul Vodafone România. La sfârșitul programului, cei mai performanți candidați vor putea concura pentru un stagiu internațional de doi ani, în cadrul Vodafone Group.

Citește și România, prima țară din Europa în care Vodafone lansează M-Pesa

„DISCOVER este un program complex de internship și formare profesională, nu doar un simplu stagiu de practică. Vorbim despre o șansa extraordinară pentru ținerii români aflați la început de carieră de a ajunge să lucreze nu numai în una dintre cele mai dorite companii din România, dar și de a avea o experiență internațională, în una dintre țările în care Vodafone operează. Studenții și absolvenții din România au astfel oportunitatea de a învață și de a se forma alături de profesioniști, într-una din cele mai dinamice și inovatoare industrii”, consideră Arun Krishnamurthy, Director Resurse Umane, Vodafone România.

Programul DISCOVER se adresează studenților din ultimii ani, proaspeților absolvenți de studii superioare, precum și studenților la master din România, indiferent de profilul instituției de învățământ. Toți cei aleși în programul Discover vor fi remunerați conform grilei de salarizare a Vodafone România.

Citește și Brandul Vodafone a împlinit 30 de ani

DISCOVER este structurat în 4 etape: procesul de selecție, perioadă de internship, perioadă de angajare și procesul de selecție globală.

Procesul de selecție, care poate dura  între 1-2 luni, implică o serie de teste de inteligență și logică verbală/numerică precum și probe de evaluare a abilităților și competențelor (Assessment Center). La sfârșitul perioadei de testare, candidații vor susține un interviu cu unul dintre directorii companiei.

Internship: timp de 6 luni, studenții selectați beneficiază de stagii scurte în diverse departamente pentru a se familiariza cu procesele de lucru. Totodată, fiecare candidat are alocat un mentor și primește sfaturi privind cariera din partea consultanților din echipa de resurse umane.

Citește și Care a fost brandul preferat al românilor pe Facebook în 2013

Angajarea: după perioada de Internship, studenții sunt angajați full-time în cadrul Vodafone România, pe o perioadă de 18 luni. În tot acest  timp, rolul se poate schimba, în funcție de evoluția și afinitatea persoanei.

Selecția globală: la sfârșitul celor 2 ani petrecuți la Vodafone România, cei mai buni dintre absolvenți vor fi selectați pentru o experiență internațională de 2 ani, într-una din țările în care Vodafone activează.

Programul DISCOVER a fost lansat, în faza pilot, la începutul acestui an. Următorul proces de selecție va avea loc în mai-iunie 2014. Cei interesați pot trimite CV-urile la adresa discover_ro@vodafone.com.