Dent Estet: Turiştii dentari investesc mai uşor sume considerabile pentru reconstrucţiile dentare

dr. Oana Taban, CEO DENT ESTET: DENT ESTET a depășit cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro în 2015

Mii de străini se tratează anual în clinicile şi spitalele private din România care fac parte din Asociaţia Română de Turism Medical. Una dintre companiile care atrag cele mai mulţi turişti dentari este Dent Estet, care anul trecut a depăşit cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro.

  1. Câţi pacienţi estimaţi că veţi avea anul acesta pe filiera turismului  medical, faţă de anul trecut?

Spre deosebire de alte clinici sau cabinete care îşi concentrează întreaga activitate pe turismul dentar, focusul grupului DENT ESTET a fost întotdeauna educarea în scop preventiv şi tratarea pacientului din România. Cu toate acestea, poziţia de lider pe piaţă din România şi faptul că oferim servicii similare marilor clinici din ţările dezvoltare, dar la costuri cu până la 70% mai mici, a atras un număr tot mai mare de turişti dentari, creşterea anuală fiind de aproximativ 20%.

  1. Ce pondere mai are turismul medical în business-ul Dent Estet?

Ponderea turismului medical în business-ul DENT ESTET este relativ mică, în comparaţie cu veniturile generate de pacienţii români sau de pacienţii străini care locuiesc în România. Vorbim despre venituri care nu au depăşit anul trecut 15% din totalul cifrei de afaceri generate de tratamentele pentru adulţi. Avantajul major în cazul turiştilor dentari este acela că implică de cele mai multe ori planuri de tratament complexe, care pot genera şi venituri de peste 20.000 euro/pacient.

  1. Care sunt principalele diferenţe între un astfel de pacient şi unul  de naţionalitate română?

Diferenţa majoră constă în gradul de informare. Turistul dentar se documentează mult înainte de a alege o clinică stomatologică, în special dacă aceasta este situată într-o ţară cu un nivel mai scăzut de trai. Turiştii dentari investesc mai uşor sume considerabile pentru reconstrucţiile dentare şi pentru intervenţiile complexe, în general, şi înteleg mai uşor impactul tratării afecţiunilor dentare asupra sănătăţii întregului organism. Mai mult, dacă până acum câţiva ani turiştii dentari se îndreptau şi înspre cabinete stomatologice de dimensiuni mici, în ultima perioadă aceştia aleg clinici multidisciplinare, supraspecializate, în care pot fi realizate toate procedurile, uneori chiar şi în mai puţin de 48 de ore.

Citeşte şi Turism medical: Cum funcţionează sistemul prin care mii de străini vin să se trateze în România

  1. Care a fost cea mai solicitantă procedură solicitată de un străin şi  cum i-aţi făcut faţă?

Fiind o echipă multidisciplinară care a tratat până în prezent peste 50.000 de pacienţi şi care participă constant la cursuri de perfecţionare atât în ţară, cât şi în străinătate, vorbim despre o experienţă considerabilă. Astfel, nu putem vorbi despre o procedură mai solicitantă, ci despre un cumul de proceduri care asigură de cele mai multe ori reconstrucţii totale ale zâmbetului. Cei mai mulţi dintre turiştii dentari au nevoie de implanturi dentare, de tratamente chirurgicale sau de proceduri estetice cu faţete dentare.

  1. Ce strategie aveţi anul acesta pentru a atrage pacienţi străini şi ce buget de investiţii presupune?

Strategia de business de anul acesta are ca focus principal inaugurarea unei noi clinici pentru adulţi în Bucureşti, motiv pentru care investiţia în turismul dentar va fi similară cu cea de anul trecut. Bugetul alocat promovării turismului dentar nu depăşeşte 10% din bugetul total de marketing, însă anul acesta se va concentra mai mult în direcţia promovării României ca destinaţie de turism dentar, decât pe evidenţierea grupului. Considerăm că acesta este un efort pe care trebuie să îl facă toţi jucătorii din piaţa noastră pentru a putea concura real cu ţări precum Polonia, Ungaria, chiar şi Bulgaria, cunoscute pentru turismul dentar.

  1. Ce tendinţe noi au apărut în medicina dentară? La ce cursuri vă mai trimiteţi medicii sau mergeţi chiar dumneavoastră însăşi?

Vorbim despre un domeniu în care frecvenţa inovaţiilor este foarte mare, iar DENT ESTET este recunoscut pentru aportul pe care l-a adus pieţei serviciilor de medicină dentară din România. Pe lângă faţetele dentare Lumineers, aparatul dentar invizibil din exterior Incognito, tehnologia de prevenţie împotriva cancerului oral OCS (Oral Cancer Screening) şi multe alte inovaţii pe care le-am adus în premieră, considerăm că ne putem aduce aportul la creşterea nivelului calitativ al serviciilor stomatologice din ţara noastră printr-o pregătire indiscutabilă a medicilor.

Acesta este motivul pentru care fiecare medic din echipa noastră participă anual cel puţin la două cursuri sau congrese de referinţă la nivel mondial, pe teme ce ţin de specialitatea pe care o practică. Avem o echipa formată din 70 de medici supraspecializaţi în toate ramurile medicinei dentare, ceea ce face ca aportul constant de know-how internaţional să fie foarte mare.