Content marketing – reguli și bune practici

Content marketing - reguli și bune practici

Multe voci susțin că marketingul de conținut este cel mai important trend în zona de digital din ziua de azi. Prin urmare, acesta nu mai poste fi ignorat și lăsat la coada listei când vă elaborați strategia de marketing pentru businessul vostru. Steve Olensky, blogger pentru Forbes Entrepreneur, ne sfătuiește să luăm în considerare patru reguli atunci când vorbim despre content marketing și să încercăm să nu ne abatem aproape niciodată de la ele.

1. Pune-te în locul cititorului

Producătorii de conținut au scriituri diferite și nu există niciun autor care să fie pe placul tuturor. Ca regulă generală, cei care produc conținut ar trebui să privească orice subiect din punctul de vedere al publicului, ceea ce înseamnă că trebuie să își înțeleg foarte bine audiența. În același timp, un business care activează într-un domeniu specific, trebui să își cunoască la perfecție produsul și să poată deveni, pentru public, experții din domeniu.

2. Corectură

Nu publica un articol pe blogul companiei până când nu ești convins să nu există greșeli în el. Și aici ne referim atât la greșelile de conținut în sine, dar și la cele gramaticale sau de scriere. Este important să verificați de mai multe ori, deși preferabil ar fi ca altcineva să vă citească textele înainte de a le publica pentru că voi, știind deja ce există în articol, veți acorda mai puțină atenție formei scrise.

3. Fiți conversaționali

Spre deosebire de rapoarte și jurnale științifice, marketingul de conținut vă ajută să purtați o conversație cu publicul vostru. Renunțați la persoana a doua plural, deveniți umani și comunicați în termeni cunoscuți ambilor interlocutori pentru a stimula cititorii să răspundă, să ridice alte probleme sau să dea feedback autorului. Oamenii își doresc să vorbească altor oameni, nu unor branduri.

4. Întotdeauna fiți relevanți

Nu produceți conținut doar de dragul de a vă indexa site-ul în Google. Aduceți ceva diferit față de competitorii voștri, discutați despre produsele voastre și despre subiecte importante din domeniu și care au relevanță pentru utilizatorii website-ului vostru.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •