Cum le spui angajaților că vinzi compania

Cum le spui angajaților că vinzi compania

A-ți vinde compania este o decizie extrem de grea și de complicată. Pentru a pune la punct o strategie de exit ai nevoie de ceva timp pentru a gândi în detaliu consecințele și modul în care îți va afecta viața.

Trebuie luat în considerare, însă, și modul în care vor fi și angajații afectați de schimbare. Potrivit inc.com, o strategie bună ar fi ca angajații să nu afle decât după ce a fost finalizată vânzarea despre schimbare.

De ce? Pe de-o parte, vor naște prea multe întrebări la care ei vor aștepta răspunsuri înainte ca tu să le poți oferi. Pe de altă parte, informațiile primite înainte de vreme pot stârni panică sau îi poate determina un număr mare de angajați să părăsească firma.

Dacă acest lucru se întâmplă, întreaga vânzare ar putea fi periclitată, mai ales că noul șef nu va mai avea echipa întreagă.

Ar putea, totuși, apărea nevoia de a implica anumiți angajați în procesul de vânzare întrucât ei pot furniza informații importante cumpărătorilor, însă aceștia angajați trebuie aleși cu grijă în așa fel încât datele despre tranzacție să rămână confidențiale.

Pentru a te asigura că angajații vor fi pregătiți de schimbare, conferă-le acestora cât mai multă încredere în ceea ce fac și pot face, indiferent de cine este șeful. Încurajându-I să devină implicați chiar și în inițiativele de management, îi ajuți să își dezvolte abilitățile de leadership.

De asemenea, este recomandat să mai rămâi în companie după finalizarea vânzării pentru a te asigura că se formează o legătură puternică între noul proprietar și angajați și că angajații capătă încredere în noua conducere.