Visual Fan, compania braşoveană care comercializează produse electronice sub brandul Allview, l-a numit la conducerea diviziei pieţe externe pe Alexandru Munteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi manageri din industria locală de telecom.
„Sunt onorat să mă alătur unei echipe de profesioniști cu experiență vastă pe piața de profil din România, pentru a consolida și dezvolta poziția deținută de Allview în prezent pe piețele externe, dar și pentru extinderea în noi regiuni. Am încredere că vom oferi tot mai multor consumatori din Europa experiențe și produse de calitate, adaptate specificului și cerințelor fiecărei regiuni”, a declarat Alexandru Munteanu, International Business Development Director Allview.
Citește și: Allview X2 Soul Pro: Primul smartphone românesc de lux
Compania este în acest moment prezentă pe piețele IT&C din 14 țări și are în plan consolidarea poziției, alături de identificarea unor noi oportunități de dezvoltare, atât pe piețele externe în care activează în prezent, cât și în regiuni noi.
„Continuăm strategia de extindere a brandului Allview în afara României și ne bucurăm să avem în echipă pe unul dintre cei mai experimentați profesioniști din industria telecom. Avem astfel o nouă provocare, de a adapta și aplica formula de succes din plan local în noi regiuni, dar și de a dezvolta produse și servicii personalizate pentru acestea”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Visual Fan.
Experiența lui Alexandru Munteanu
Alexandru Munteanu are o experiență de 16 ani în industria de profil și peste 10 ani în management, în cadrul unor companii precum Germanos Telecom România, Cosmote România sau Samsung Electronics România, conform Bursa.
Citește și: Samsung are un nou director la divizia telecom
Înainte de a veni la Allview, Munteanu a ocupat poziţia de şef al diviziei telecom din cadrul Samsung România. Anterior, a lucrat timp de patru ani pentru Cosmote România. Din funcţia de Sales & Operations Senior Manager, a fost responsabil de dezvoltarea şi implementarea strategiilor comerciale pentru produsele şi serviciile din domeniul telecom.
În perioada decembrie 2007-aprilie 2009, Munteanu a fost Commercial Manager Mobile Telephony în cadrul Germanos România, retailerul telecom controlat de grupul Telekom România.
(Foto: Allview)