Cosmin Samoilă, noul CFO al New Kopel Group

Cosmin Samoilă, noul CFO al New Kopel Group

Începând cu luna martie 2017, Cosmin Samoilă este noul CFO al New Kopel Group. Cosmin are o experienţă de peste 11 ani în zona financiară, atât ca Senior Auditor în Ernst&Young România, departamentul de audit, cât şi în cadrul Adama Holding, parte a grupului Immofinanz, unde, în calitate de Conducator al Departamentului Controlling, a coordonat toate aspectele financiare ale operaţiunilor din România şi din sud-estul Europei.

Cosmin este Membru Senior al Asociaţiei Contabililor Autorizaţi din Marea Britanie (ACCA) şi are licenţă de expert contabil eliberata de Corpul Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din România. A absolvit Academia de Studii Economice București, Facultatea de Finanțe.

În actuala poziţie, Cosmin Samoilă va continua proiectele implementate de Tal Lahav, actualul CEO şi fostul CFO al New Kopel Group.

La începutul anului, New Kopel Group a anunţat o investiţie de peste 20 de milioane de euro în toate diviziile sale precum şi intenția de a cumpăra peste 1.500 de mașini noi in 2017. Unul dintre obiectivele cheie vizează intensificarea activităţii de leasing operațional și de rent a car cu până la 20%.