Rareș Florea, în prezent online sales manager la PayU, va coordona, din 23 iunie, operațiunile din România ale Vector Watch, un start-up producător de smart watches.
“Am fost contactat de CEO-ul companiei din Marea Britanie, Joe Santana, și voi începe pe 23 iunie alături de Vector Watch”, a spus Rareș Florea.
Rareș si-a atribuit deja rolul la viitoarea companie, întrucât, la gala Business Magazin Tineri Manageri de Top, de la finalul lunii mai, a reprezentat Vector Watch în declarațiile oferite jurnaliștilor.
Citește și Vector Watch: Smartwatch-ul românesc cu autonomie de 30 de zile
Rareș Florea a lucrat în cadrul PayU din august 2012, iar anterior a activat în companii precum Upstream, Groupon Romania sau Bancpost. Totodată, a urmat cursurile Facultății de Administrație și Afaceri, Universitatea din București.
Compania Vector Watch are în țară peste 10 angajați, majoritatea pe vânzări și marketing. CTO-ul companiei este antreprenorul român Andrei Pitiș, iar în iulie 2014, omul de afaceri Radu Georgescu a investit 500.000 de euro în start-up. Vector Watch va lansa primele modele de ceasuri inteligente la finalul acestui an, unele dintre ele putând fi precomandate de pe site, la prețuri începând cu 200$.
(Foto: Facebook Rareș Florea)










