Expoziţie dedicată Casei Regale a României, inaugurată la Muzeul Municipal Curtea de Argeş

Expozitie dedicata Casei Regale a Romaniei, inaugurata la Muzeul Municipal Curtea de Arges

O expoziţie dedicată Casei Regale a României a fost inaugurată la Muzeul Municipal Curtea de Argeş, putând fi vizitată până în data de 21 august.

Expoziţia a fost realizată în memoria Reginei Ana, care a fost înmormântată la Curtea de Argeş, potrivit unui comunicat al Muzeului Municipal Curtea de Argeș.

„În cadrul acesteia veţi putea urmări fotografii cu membrii Casei Regale, atât cu Regina Ana, Regele Mihai, Regele Carol al II-lea, Regele Ferdinand şi Regina Maria, precum şi imagini de la înmormântarea Regelui Ferdinand. Expoziţia mai cuprinde obiecte de epocă, vase de porţelan cu imaginea Regelui Ferdinand şi Regina Maria, precum şi albume fotografice cu diferite ipostaze ale membrilor Casei Regale”, se precizează în comunicat.

La Muzeul Municipal Curtea de Argeş a fost deschisă şi o carte de condoleanţe, pentru toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu Reginei Ana. Cei care doresc să-şi exprime în scris omagiile o pot face până în data de 21 august, dată la care cartea va fi înmânată membrilor Casei Regale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •