Game of Thrones – Cum a schimbat soarta serialului o investiție de opt milioane de dolari a HBO

Cel de-al patrulea sezon din serialul produs de HBO, „Game of Thrones”,  a avut premiera la sfârșitul săptămânii. Sezonul anterior a fost urmărit, în medie, de peste 14 milioane de persoane, iar producătorii speră ca și de data aceasta să atingă noi recorduri de audiență.

Pentru a ajunge la acest nivel, a fost nevoie de investiții serioase din partea HBO, investiții care au dus la transformarea Game of Thrones într-un adevărat fenomen.

Mai precis, în sezonul al doilea al Game of Thrones, HBO a decis să acorde opt milioane de dolari pentru realizarea episodului „Blackwater”.

Potrivit creatorilor seriei, Dave Benioff și Dan Weiss pregătirile pentru acest episode au început încă din primul sezon. Cei doi și-au dorit să construiască o scenă de luptă impresionantă, așa că au fost nevoiți să convingă HBO că este nevoie de ceva bani pentru a o putea realiza. Vorbim despre o scenă de luptă surprinsă în cea de-a doua carte a lui George R.R. Martin, „A Clash of Kings”.

Citește și Game of Thrones – pirateria, strategia aleasă de HBO?

În medie, un episode poate costa șase milioane de dolari, dar „Blackwater” avea nevoie de resurse suplimentare. Resursele au fost ulterior folosite în crearea unor decoruri complexe (a fost cosntruită, de exemplu, o navă de secol XIV în mărime naturală), a unor efecte vizuale pe măsură, dar și pe antrenamente de luptă pentru actori și pentru costume.

Investiția a meritat pentru că „Blackwater” a devenit unul dintre cele mai apreciate episoade din seria Game of Thrones, atingând o audiență de 3.38 de milioane de persoane. De acolo, audiența a început să tot crească.

Creatorii promit o nouă luptă de amploare, undeva pe la sfârșitul sezonului patru pentru care vor fi nevoiți să ceară HBO o nouă investiție.

Sursă: businessinsider.com