Un nou studiu arată că stilul de viață sedentar combinat cu lipsa somnului pot duce la moarte prematură, scrie Los Angeles Times, potrivit hngn.com.
Printre factorii de risc analizați în cadrul studiului publicat de PLOS se numără fumatul, consumul exagerat de alcool, alimentația inadecvată și lipsa de mișcare.
Cei care fumau aveau riscuri cu 90% mai mari de a muri în timpul desfășurării studiului. Combinat cu lispa de somn, fumatul creștea de 5 ori riscul de deces.
Studiul sugerează că o combinație de anumite vicii poate fi mai dăunătoare decât alta.
La studiul derulat în perioada 2006-2009 au participat peste 231.000 de australienii cu vârsta de peste 45 de ani. Aceștia au fost monitorizați până în 2014.
24% au recunoscut ca au două dintre vicii și doar 8% au recunoscut că au trei astfel de obiceiuri. Dintre participanți, 15.635 au murit.
Cercetarea arată, de asemenea, că „lipsa activității fizice este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet și unele forme de cancer.”
Studiul este o dovadă în plus că adoptarea unui stil de viață sănătos este benefică și că unele obiceiuri proaste pot avea efecte dezastruoase, dacă sunt combinate, precum lenea și lipsa de somn.
Foto: stocksnap.io