Top filme româneşti ale anului 2019

Top filme romanesti ale anului 2019

Două comedii şi un film biografic au avut cele mai mari încasări între lungmetrajele româneşti lansate anul acesta pe marile ecrane.

Dintre cele 192 de filme care au avut premiera anul acesta pe marile ecrane româneşti, potrivit înregistrărilor Cinemagia, 26 au fost producţii româneşti.

Între acestea, comedia „Oh, Ramona!”, regizată de Cristina Iacob, a generat cele mai mari încasări. Filmul a fost lansat pe 15 februarie şi a fost vizionat de 260.531 de spectatori şi a avut încasări totale de 5.094.311 lei, dintre care 2.209.669 de lei, în primul weekend.

Filmul, al patrulea lungmetraj semnat de Iacob, este adaptarea cărţii „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu. Scenariul este semnat de Andrei Ciobanu, Alex Coteţ şi Cristina Jacob. Din distribuţie fac parte Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell şi Alex Coteţ.

Top filme româneşti ale anului 2019. Filmele cu cele mai mari încasări

Lungmetrajul biografic „Maria, Regina României”, care încă rulează în cinema, s-a clasat pe locul al doilea, cu încasări de 2.626.958 de lei. Filmul regizat de Alexis Sweet Cahill a fost recompensat cu premiul secţiunii Avanpremierele Toamnei a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2019. Bazat pe fapte istorice reale, lungmetrajul redă eforturile pe care regina Maria le-a făcut la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 pentru ca unirea României să fie recunoscută. Roxana Lupu interpretează rolul reginei Maria, Adrian Titieni este Ionel Brătianu, iar Anghel Damian, prinţul Carol II.

Filmul a fost vizionat până în prezent de 139.081 de spectatori.

Locul al treilea în clasamentul filmelor româneşti este ocupat de comedia „Faci sau taci”, regizată de Iura Luncaşu. Din distribuţie fac parte Augustin Viziru, Levent Sali, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Gică Craioveanu şi Monica Bârlădeanu.

Acţiunea este centrată pe operaţiunea pusă la cale de Poliţia Română, cu autorităţile spaniole, pentru a demasca o organizaţie criminală şi a-l captura pe lider.

Filmul, lansat pe 15 martie, a fost vizionat de 89.548 de spectatori şi a generat încasări totale de 1.807.596 de lei.

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, s-a clasat pe poziţia a patra în clasamentul încasărilor. Filmul, care a avut premiera în competiţia Festivalului de la Cannes, a fost vizionat de 30.128 de spectatori şi a generat încasări de 462.359 de lei de la premiera în cinematografe, pe 13 septembrie.

Filmul îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„Parking”, de Tudor Giurgiu, a fost lansat pe 14 iunie, iar în cinematografele româneşti a fost vizionat de 14.452 de spectatori şi a generat încasări de 219.445 de lei.

Filmul bazat pe romanul „Apropierea” al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari a avut premiera mondială la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Cel de-al patrulea lungmetraj al lui Giurgiu spune povestea lui Adrian (jucat de Mihai Smarandache), un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania, în 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto, iar existenţa lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreaţă spaniolă şi dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare.

Din distribuţie fac parte actorii spanioli Belén Cuesta, Ariadna Gil şi Luis Bermejo şi românii Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet şi Paul Cimpoieru.

Premiat în 2018 cu două trofee la Berlinală, inclusiv Ursul de Aur, lungmetrajul „Nu mă atinge-mă”, primul al regizoarei Adina Pintilie, a avut premiera în cinematografele româneşti pe 15 martie 2019. El a fost vizionat de 13.446 de spectatori şi a generat încasări de 162.849 de lei.

Filmul este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact. Din distribuţie fac parte Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova, Rainer Steffen, Georgi Naldzhiev şi Dirk Lange.

„Mo”, cu Dana Rogoz, Mădălina Craiu şi Răzvan Vasilescu în distribuţie, a fost lansat în cinematografe pe 4 octombrie. Filmul de debut al lui Radu Dragomir a fost vizionat de 8.922 de spectatori şi a generat încasări de 123.797 de lei.

Filmul „Distanţa dintre mine şi mine”, care o are în centru pe scriitoarea şi poeta Nina Cassian, este singurul documentar prezent între primele zece clasate. Producţia realizată de Mona Nicoară şi Dana Bunescu a avut premiera în cinematografe pe 8 martie. Ea a fost vizionată de 8.690 de spectatori şi a generat încasări de 98.238 de lei.

„Între chin şi amin”, de Toma Enache, cu Kira Hagi şi Constantin Cotimanis în distribuţie, a fost lansat pe 4 octombrie şi a fost vizionat de 21.395 de spectatori, înregistrând încasări de 91.300 de lei. Lungmetrajul spune povestea unui tânăr compozitor care este închis la Piteşti. Supravieţuieşte torturilor şi, după ce iese, compune o „Odă lui Dumnezeu”.

Drama „Cardinalul”, regizată de Nicolae Mărgineanu, cu Cristian Iacob şi Maria Ploae în distribuţie, a fost vizionat de 6.810 spectatori şi a generat încasări de 88.197 de lei de la debutul în cinematografe, pe 22 noiembrie.

Lista filmelor româneşti care au avut premiera anul acesta este completată de: „Monştri.”, de Marius Olteanu, „Să nu ucizi”, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Şarga, „Pisica verde”, de Constantinescu Narcis, „Arest”, de Andrei Cohn, „Călătoria fantastică a Maronei” (Belgia, Franţa, România), de Anca Damian, „Saf” (Turcia, România), de Ali Vatansever, „Jurnalul familiei -escu”, de Şerban Georgescu, „Cap şi pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, „Heidi”, de Cătălin Mitulescu, „Guvernul copiilor”, de Ioana Mischie, „Cărturan”, de Liviu Săndulescu, „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, „Valea Orbilor”, de Ioan Ionescu, „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Claudiu Mitcu şi Mihai Mincan, „Zavera”, de Andrei Gruzsniczki, şi „Timebox”, de Nora Agapi.