VIDEO. Afacerea ta trebuie să spună o poveste convingătoare

VIDEO. Afacerea ta trebuie să spună o poveste convingătoare

Care este abilitatea care nu trebuie să lipsească unei afaceri, în următorii cinci ani? Potrivit linkedin.com, pentru a avea succes într-o afacere trebuie să știi să spui și să vinzi o poveste.

VIDEO. Afacerea ta trebuie sa spună o poveste convingatoare?Povestea artistei Amandei Palmer este un exemplu pentru cum o poveste te poate ajuta să ai succes.

Anul trecut, Amanda a atras atenția lumii printr-un video postat pe Kickstarter. Îmbrăcată într-un kimono, cu câteva pancarte în mână, ea a povestit cum în ultimii patru ani a tot compus cântece care au rămas, însă, în anonimat.

Amanda și trupa ei abia renunțaseră la o casă de producție și își doreau să scoată pe piață un album. Ea a cerut ajutor oamenilor pentru a scoate la lumină albumul, dar și pentru a face să meargă business-ul ei dedicat muzicii independente.

Odată ce a postat video-ul pe Kickstarter, în 30 de zile, a reușit să strângă 1.2 milioane de dolari. Peste 24.000 de persoane au pre-comandat albumul, au cumpărat și lucrări de artă realizate de Amanda sau au făcut donații.

Amanda ajuns, ulterior, să țină și o conferință, în cadrul TED Talks, pornind de la experiența pe care a avut-o.

Artista a schimbat, practic, regulile jocului pentru muzica independentă, prin intermediul unei campanii. Nu a cerut pur și simplu bani, ci a spus o poveste care i-a îndemnat pe oameni să îi sprijine demersul.

”Storytelling-ul” (arta de a spune povești) a devenit noul cuvânt-cheie pentru mediul afacerilor

În contextul în care suntem toți mari consumatori de conținut, cei care lucrează în mediul afacerilor vor trebui să îşi dezvolte abilitatea de a spune povești bune.

Shane Snow, co-fondatoarea site-ului Contently, este de părere că afacerile, angajații, liderii au oportunitatea de a ieși în evidență și să facă schimbări în domeniul în care lucrează prin intermediul poveștilor.

”Poveștile bune ne fac să gândim, să simțim. Ne rămân în minte și ne ajută să reținem idei și concepte într-un mod pe care numerele și simplele texte cu un grafic nu reușesc să o facă”, spune Snow.

Potrivit cercetărilor făcute de compania Hanley Wood, 78% dintre executivii de marketing sunt de părere că un conținut propriu al unui brand este superior PR-ului, mailului direct sau publicității.

Majoritatea corporațiilor încep să se perceapă mai mult ca niște editori care încearcă să se deosebească de concurență, nu doar prin modul în care folosesc rețelele de socializare, dar și prin modul în care reușesc să spună povești convingătoare.

A fi memorabil, a spune o poveste convingătoare, sunt elementele care trebuie să stea la baza oricărei strategii de marketing pe care o aplică o companie, pentru a-și inspira și motiva publicul-țintă, spune Shane Snow.

Ce putem reține, în concluzie, din povestea Amandei Palmer?  Datele concrete sunt și ele importante pentru un business, însă poveștile sunt cele care pot ajuta o companie să își definească brandul și să câștige puncte la capitolul notorietate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •