Târgul de joburi URA, ediţia a IV-a

Târgul de joburi URA, ediţia a IV-a

În scopul corelării permanente a ofertei educaţionale cu cerinţele pieţei muncii, Universitatea Româno-Americană organizează târgul de joburi şi internship-uri RAU JOB FAIR, ediţia a IV-a, ce va avea loc în data de 4 APRILIE 2017, între orele 10:00 – 17:00, în incinta campusului URA (Bld. Expoziţiei, nr.1B).

Participarea la RAU JOB FAIR 2017 este gratuită, atât pentru expozanţi, cât şi pentru participanţi, iar evenimentul va cuprinde pe lângă activităţile clasice de recrutare şi selecţie, desfăşurarea în paralel a unor workshop-uri tematice.

Evenimentul este deschis oricărei persoane, astfel încât la târg vor participa studenţi şi masteranzi din toate universităţile bucureştene şi nu numai, precum şi absolvenţi de studii superioare şi persoane aflate deja în câmpul muncii.

Printre companiile care vor participa la RAU JOB FAIR 2017 se numără: Microsoft, EA, TELUS, EY, Genpact, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Radisson BLU, Athenee Palace Hilton Bucharest, SHERATON, DB Schenker Logistics şi TRK Professional.