Sony plănuiește să vândă divizia de calculatoare VAIO

UPDATE. Sony va vinde divizia de calculatoare VAIO către un fond de investiții japonez, informează cnet.com.

Compania  ar urma să păstreze o mică parte dintre acțiunile diviziei și să continue să vândă produsele VAIO pe piețele unde ele sunt foarte cunoscute.

În ceea ce privește personalul implicat până acum în divizia de calculatoare aproximativ, într-un comunicat oficial, Sony a anunțat că 250-300 de angajați vor fi integrați în noua formulă, odată ce VAIO va fi preluat de partenerii japonezi.

Pe de altă parte, însă, compania va concedia 5000 de oameni, în condițiile în care compania  a trecut de la profit la pierderi de 1.1 miliarde de dolari.

Decizia de a vinde divizia VAIO nu este una finală. Vânzarea ar putea deveni, însă, oficială în luna martie.

Informația potrivit căreia Sony ar vrea să vândă VAIO vine în contextul în care brandul japonez încearcă să își recapete reputația în zona de inovație. De altfel, compania a avut o participare puternică la CES 2014 (unul dintre cele mai importante targuri de tehnologie anuale care a avut loc în Statele Unite ale Americii).

Sony se concentrează în prezent pe produsul PlayStation 4, pe divizia de telefonie mobile și mai puțin pe cea de calculatoare, care, potrivit ultimelor rapoarte, ar suferi pierderi.

Pentru moment, Sony nu a confirmat sau negat decizia de a vinde divizia VAIO.