Cei mai buni angajatori în 2016

angajatori

Cele mai mari diferențe de percepție a angajaților companiilor Best Employer față  de Medie se referă la următoarele arii analizate de studiu: leadership: diferență de 23% (77% vs 54%) atunci când vorbim despre impactul avut de echipa de top management asupra implicării profesionale a angajaților;  retenție:   diferență de 23% (71% vs 48%) referitor la încrederea angajaților că organizația lor reține oamenii de care are nevoie pentru atingerea obiectivelor.

La fel de relevante au fost și ariile “corectitudine salarială” –  67% din angajații companiilor Best Employer sunt convinși de faptul că sunt plătiți pe măsura efortului pe care îl depun în cadrul companiei, față de 44% în cadrul Mediei. În privința beneficiilor, 71% din angajații companiilor Best Employer sunt satisfăcuți de nivelul beneficiilor oferite de angajator, față de 49% pentru angajații din Medie.

Criteriile studiului Best Employer

Best Employer Study analizează nivelul de implicare profesională (engagement) a angajaților în baza a trei dimensiuni – SAY, STAY și STRIVE – ce pot fi influențate de gradul de satisfacție a- angajaților cu privire la anumite  categorii, cum ar fi sentimentul împlinirii, autonomia, resursele, oportunitățile de învățare și dezvoltare, echilibrul dintre viața personală și cea profesională, mediul de lucru, colegii, managementul performant, reputația angajatorului, atenția acordată angajaților, recompense si recunoaștere.  “SAY” – angajații vorbesc pozitiv despre compania angajatoare în discuțiile cu prietenii, colegii sau clienții –,  companiile Best Employer au  înregistrat anul acesta un nivel de 87%, în timp Media a înregistrat un scor de 70%.

“STAY” – angajații își doresc să rămână pe termen lung în compania pentru care lucrează, nu se gândesc să o părăsească și și-ar recomanda angajatorul prietenilor – pentru acest an scorul Mediei a fost de 62%, față de scorul primit de Best Employers, de 77%.

“STRIVE” – angajații depun extra efort în activitatea lor de zi cu zi – studiul din 2016 arată un impresionant scor de 81% pentru angajații din companiile Best Employers față de 60% pentru Medie.

În cei 4 ani de desfășurare a sondajului, Aon a lucrat cu un număr de 124 de companii cu un număr total de aproape 94,000 angajați, dintre care peste 45,000 au decis să își exprime opinia.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •