8 milioane de muncitori în regim part-time din UE ar dori să muncească mai mult

Numarul angajatilor straini din Romania s-a dublat fata de 2018

În rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15-74 ani din UE, 230 milioane persoane erau angajate în 2018, 17 milioane nu avea un loc de muncă şi 134 erau inactive din punct de vedere economic, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Citește și: Analiză Frames: Instabilitatea politică, în topul temerilor investitorilor

Aproximativ 80% dintre persoanele angajate din UE (184 milioane persoane) lucrau în regim full-time iar restul de 20% în regim part-time (46 milioane). În rândul acestora din urmă, peste opt milioane formau categoria subocupată a lucrătorilor part-time, adică cei care doreau să lucreze mai mult şi erau dispuşi să facă acest lucru. Este vorba de 18% din numărul total de muncitori în regim part-time şi 4% din numărul total de persoane angajate din UE în anul 2018.

Datele Eurostat arată că două treimi dintre muncitorii part-time care doresc să lucreze mai mult şi sunt dispuşi să facă acest lucru sunt femei. De altfel, în majoritatea statelor membre muncitorii part-time subocupaţi sunt în mare parte femei, exceptând România (unde doar 36% sunt femei) şi Bulgaria şi Malta (ambele cu 50%).

Citește și: Studiu eJobs: 5 din 10 români își doresc să fie antreprenori sau freelanceri

În anul 2018, proporţia muncitorilor part-time subocupaţi în rândul populaţiei totale de muncitori part-time varia semnificativ în UE. Majoritatea muncitorilor part-time cu vârsta între 15 şi 74 de ani doreau să muncească mai mult în Grecia (70% din muncitorii part-time) şi Cipru (52%), urmaţi de cei din Spania (45%), Portugalia (37%), Slovacia, Letonia şi România (toate cu peste 30%).

La polul opus, Cehia înregistra cel mai mic procent de muncitori part-time care doreau să muncească mai mult (5%), urmată de Olanda şi Estonia (ambele cu 9%)m Luxemburg şi Germania (ambele cu 10%).