Cursa dintre viziune şi legislaţie

de Adela Cristea Managing partner,  Ascent Group

Ideile vizionarilor o iau adesea înaintea legislaţiei. Ce se întâmplă atunci când noile idei sau inovaţiile nu au un cadru legislativ în care să se manifeste? Ce reguli guvernează golurile de legislaţie provocate de viziunea antreprenorilor sau a inventatorilor? Ce se întâmplă cu ideile, produsele sau serviciile care transced cadrul de reglementare existent la un moment dat? Iată o serie de provocări la care vom încerca să răspundem în următoarele rânduri…

O problemă eternă a legislaţiei a fost adaptarea la mediu, la schimbările din societate. Dacă principiile de drept au rămas perene, legile propriu-zise care asigură aplicarea în practică a acestor principii suferă permanent modificări, în funcţie de realităţile din viaţa de zi cu zi.

Viziunea antreprenorilor sau a inventatorilor, o provocare pentru legiuitori

Cea mai mare provocare, însă, nu o constituie modificarea unor legi existente pentru a răspunde unor realităţi în schimbare, ci reglementarea unor noi domenii de activitate, inexistente până la momentul respectiv.

Orice invenţie sau inovaţie majoră determină, în cele mai multe cazuri, apariţia unui nou domeniu de activitate, până atunci inexistent şi care, pe măsură ce capătă amploare, trebuie reglementat. Viziunea antreprenorilor sau a inventatorilor a precedat întotdeauna legislaţia şi a impus legiuitorilor, de foarte multe ori, imperativul de a reglementa, în timp util, aceste invenţii.

E suficient să dăm doar câteva exemple banale, dar uşor de înţeles. Până la invenţia primului avion, nimeni nu s-ar fi gândit că va fi nevoie de o legislaţie care să reglementeze spaţiul aerian, siguranţa în aviaţie etc. Ulterior, crearea acestor norme a devenit indispensabilă şi multe dintre problemele apărute în aviaţie au fost cauzate, în unele cazuri, de lipsa unei reglementări potrivite.

Astăzi, în România, acest domeniu este reglementat de Codul Aerian al României, OG 29/1997 consolidat cu L399/2005. Cadrul legislativ prevede atât modul de reglementare a spaţiului aerian naţional, modul de administrare a aviaţiei civile, raporturile juridice la bordul aeronavelor, reglementarea aerodromurilor civile şi a personalului aeronautic, operaţiunile de transport public aerian, cât şi siguranţa zborului, certificarea personalului şi aeronavelor, protecţia mediului sau modul de investigare a accidentelor. La toate aceste detalii nu s-ar fi gândit nimeni în urmă cu 100 de ani…

Un alt exemplu clasic ar putea fi apariţia televizorului. Nimeni nu a simţit nevoia unui organism de reglementare în domeniul audiovizual înainte de inventarea televizorului. Ulterior, însă, s-a dorit introducerea unor reguli şi în acest domeniu, iar astfel fiecare stat şi-a construit propriul mecanism de reglementare şi control. În România, a fost constituit Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), cu scopul de a fi un „garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale”.

Misiunea instituţiei este aceea de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. În acest scop, CNA emite decizii, recomandări şi instrucţiuni, cea mai importantă dintre ele fiind decizia privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Prin intermediul site-ului său, CNA poate fi sesizată ori de câte ori se consideră că posturile de televiziune, de radio sau societăţile de cablu încalcă legislaţia audiovizuală. În urma analizării sesizării, dacă aceasta este întemeiată, CNA emite decizii de sancţionare, în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Iată deci cum o altă inovaţie a generat în timp un cadru complex de reglementare.

Ce se întâmplă atunci când avem goluri de reglementare?

Ca să revenim şi mai aproape de actualitate, cel mai recent exemplu de domeniu inovator care a luat-o înaintea reglementărilor legale este Internetul. Spaţiu deschis şi complet nereglementat, Internetul a devenit astăzi cel mai important mediu de informare la nivel global. Aceasta ridică, totuşi, anumite probleme de siguranţă a informaţiilor, protecţia drepturilor de autor etc., motiv pentru care guvernele statelor şi-au pus în repetate rânduri problema de a găsi un cadru de reglementare propice.

Una dintre metode este recenta şi mult criticata ACTA, Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii, care conţine şi o clauză de obligare a furnizorilor de servicii de Internet să ofere informaţii despre suspecţii de încălcare a copyright-ului, fără mandat judecătoresc.

Această clauză a suscitat numeroase reacţii de protest şi a generat deja controverse legale la nivel internaţional, respectiv implicarea unor instituţii de reglementare.

Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, pe 16 februarie 2012, că administratorul unei reţele online (provider-ul) nu poate impune o supraveghere a utilizatorilor pentru prevenirea utilizării ilicite a materialelor audio şi video. Această decizie este motivată de încălcarea unor drepturi precum dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, dar şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii. Toate aceste drepturi sunt protejate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Decizia a fost luată după ce instanţa din Belgia a sesizat Curtea Europeană solicitând să se stabilească dacă dreptul Uniunii interzice emiterea unei somaţii de către o instanţă naţională către un provider de Internet, prin care acesta să organizeze un sistem de filtrare a informaţiilor de pe servere sosite de la utilizatori. Solicitarea instanţei belgiene a venit în urma procesului derulat între asociaţia autorilor, compozitorilor şi editorilor  (SABAM) şi Netlog.

Iată deci o nouă provocare şi un exemplu despre cum, în absenţa cadrului legislativ care să reglementeze un domeniu nou apărut pentru care nu avem norme legale, anumite foruri sau instituţii de drept, în baza altor acte normative existente, pot lua decizii valide, respectiv pot crea baze de reglementare.

Iar viitorul ne rezervă, cu siguranţă, multe alte surprize…