Peste 100.000 de companii au intrat în insolvență în ultimii 5 ani. Care este impactul?

Pierderile cauzate creditorilor: declarațiile financiare ale companiile care au intrat în insolvență între 2011-2015 indică un nivel total al datoriilor acumulate în bilanț de 127,5 miliarde de lei, respectiv 15% din totalul datoriilor aferente tuturor companiilor din România. Dintre toți creditorii firmelor insolvente, furnizorii au înregistrat cele mai mari pierderi, în condițiile în care aceștia concentrau 47% din totalul datoriilor, respectiv 60 MLD RON. În acest clasament, următorii creditori care au pierdut sunt instituțiile de credit (bănci, IFN, companii de leasing), care raportau 36 MLD RON datorii în bilanțul companiilor insolvente, respectiv 28% din totalul datoriilor, fiind urmate de autoritățile statului, cu 26 MLD RON și o pondere de 20% în totalul datoriilor firmelor insolvente. Doar 6 MLD RON, respectiv 5% din totalul datoriilor, au fost atrase de firmele insolvente de la entități afiliate.

Faptul că furnizorii au înregistrat cele mai mari pierderi din cauza companiilor care au intrat în insolvență în perioada 2011-2015 nu este o întâmplare. Pe fondul condițiilor de finanțare bancară din ce în ce mai exigente începând din 2009, firmele private au fost nevoite să apeleze din ce în ce mai mult la creditul furnizor. Riscul de neplată a fost amplificat în perioada 2008 – 2013, deoarece:

  • Fenomenul a fost unul generalizat, foarte multe companii promovând același comportament în aceeași perioadă;
  • Fenomenul a fost amplificat pe lanțul comercial, pe măsură ce solicitările de extindere a termenelor de plată/ încasare înaintau pe lanțul furnizor.  Termenul mediu de încasare a creanțelor înregistrat de companiile românești a crescut de la 60 de zile în 2008 la 104 zile în 2015;
  • Fenomentul a creat o creștere a interdependenței între companii, din ce în ce mai multe firme semnalând incapacitatea temporară de plată pe fondul neîncasării creanțelor de la clienții importanți;
  • Durata de transformare a veniturilor din încasări a crescut, în timp ce presiunea de concretizare a cheltuielilor în plăți a crescut, de asemenea, amplificând presiunea asupra lichidităților companiilor.

În acest context, companiile mari și foarte mari au jucat progresiv un rol din ce în ce mai semnificativ de “bănci comerciale” pentru clienții acestora, preferând să accepte termene de încasare extinse.

IMM-urile au transferat în perioada post-criză o parte  semnificativă a creditului bancar către cel comercial (credit furnizor), acest lucru fiind de natură să intensifice relațiile intre companiile private, care au început să îmbrace o formă financiară semnificativă, nu doar una cu caracter comercial. Pe fondul acestor modificări structurale din economie, efectul de contagiune și propagare a unor șocuri negative este mult mai rapid în prezent.

“În ultimii cinci ani, mai exact în perioada 2011-2015, am observat un abuz al companiilor din România în exploatarea unui cadru juridic șubred, fructificând astfel lacunele unei proceduri a insolvenței foarte protectoare pentru partea debitoare. În ultimii cinci ani, România a înregistrat peste 100.000 de companii insolvente, cu o incidență la 1.000 de companii active de patru ori peste media din Europa Centrală și de Est și un procent al reorganizării reușite de maximum 3%, acesta din urmă fiind de zece ori sub media din țările dezvoltate ale UE. Numărul foarte ridicat și calibrul mare al companiilor insolvente au plafonat nivelul creșterii economice la o medie de 3%, comparativ cu 5,25% dacă fenomenul insolvențelor din România ar fi fost aliniat la media din regiune. Aproximativ o treime din deficitul bugetar putea fi finanțat prin venituri fiscale pierdute, iar creditorii din economie au înregistrat pierderi record de 127 MLD RON, cei mai mari pierdanți fiind furnizorii privati, cu o pondere de 47% în totalul datoriilor raportate de firmele insolvente. Având în vedere impactul major generat în economie, Coface va analiza în perioada următoare cele mai mari 100 de companii care au intrat în insolvență în ultimii cinci ani, pentru a înțelege mai bine greșelile comune ale acestora precum și structura de acționariat din perspectiva țării de proveniență și a companiilor afiliate”, a declarat Iancu Guda, Services Director Coface CMS.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •