Piața bunurilor de folosință îndelungată din România a crescut cu 15,5% în T2

Piata bunurilor de folosinta indelungata din Romania a crescut cu 15.5% in trimestrul al doilea

În al doilea trimestru al 2016, piața de bunuri de folosință îndelungată din România a crescut cu 15,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, a atins valoarea de 529 milioane euro în T2 2016, potrivit studiului GfK Temax.

Patru din cele șapte sectoare au înregistrat rate de creștere de două cifre: electronice, electrocasnice mari, electrocasnice mici și telecom, în timp ce sectorul foto a avut cea mai mare scădere.

Electronice

Piața de electronice a însumat 87 de milioane de euro în T2 2016, cu o creștere de peste 30% față de același trimestru al 2015.

Cea mai mare categorie a sectorului – televizoarele cu ecran plat – a crescut cu aproape 34%, înregistrând vânzări de 76 de milioane de euro. Boxele portabile au avut o performanță bună, în timp ce DVD playerele și sistemele de navigație au continuat să scadă.

Foto

În T2 2016, piața foto a înregistrat o valoare de 5 milioane de euro, cu o scădere de 18% față de T1 2016.

Electrocasnice mari

Electrocasnicele mari au crescut cu aproape 31% în al doilea trimestru al 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Aparatele frigorifice – cea mai mare categorie– au crescut cu mai mult de 25%. Toate celelalte categorii au avut o performanță bună în T2 2016, cu rate de creștere de două cifre.

Electrocasnice mici

Piața de electrocasnice mici a însumat 36 de milioane de euro în T2 2016, cu 23% mai mult comparativ cu T2 2015. Toate sectoarele au urmat un trend ascendent. Încă o dată, vânzările aparatelor de coafat au contribuit la performanța segmentului de îngrijire personală.

Aparatele pentru prepararea alimentelor, dar și aspiratoarele – cele mai mari categorii ale pieței – au înregistrat și ele creșteri mari.

IT

Valoarea pieței de IT s-a restrâns în T2 2016 cu aproape 14%, până la valoarea de 85 de milioane de euro.

Segmentul cu cea mai mare scădere este cel al tabletelor (-17%), urmat de calculatoarele portabile (-16,5%). Camerele web, mouse-urile și tastaturile sunt singurele categorii pe un trend crescător.

Telecom

Vânzările de smartphone-uri – de departe cea mai mare categorie a pieței – au continuat tendința ascendentă, cu o creștere de două cifre în T2 2016. Piața de telecom a crescut cu 19% comparativ cu T2 2016.

Telefoanele mobile și phablet-urile au scăzut. Față de T2 2015, căștile au raportat o creștere de 28%.

Imprimante, multifuncționale și consumabile

În T2 2016, piața de imprimante, multifuncționale și consumabile a crescut cu mai mult de 7% comparativ cu T2 2015.

Echipamentele de printare au urmat un trend pozitiv, în special datorită performanței multifuncționalelor. Ușoare creșteri au fost resimțite și în segmentele de tonere și cartușe cu cerneală, datorită produselor compatibile.

Citeşte şi Companiile mari, invidioase pe start-up-uri. Care este motivul

Foto: stocksnap.io