Nouă din zece lideri IT din companii susțin că sistemele vechi de business intelligence împiedică eficientizarea și creșterea afacerilor. Aceste sisteme vechi sunt considerate că fiind o barieră în calea proiectelor.
Întreprinderile mari din zona de retail sunt exemple de companii care încearcă să introducă tehnologii digitale, pe fondul concurenței de care dau dovadă competitorii noi, mai agili. Aceste organizații au sisteme vechi care au devenit greu de gestionat după decenii de utilizare.
Citește și: Top 5 – Cele mai eficiente trucuri de marketing pentru startup-uri
Potrivit studiului Vanson Bourne, 44% din marile companii sunt ținute pe loc de sistemele vechi de lucru, comparativ cu 28% în rândul firmelor mijlocii. În acest context, cercetarea, comandată de Hitachi Consulting, arată că sistemele vechi de business intelligence, de analiză, bazele de date ale clienților, sistemele de flux de lucru și management al documentelor sunt primele care ar trebui eliminate, conform Smart News.
„Întrebați orice director IT sau CIO și va va răspunde, probabil, că este invidios pe start-up-urile care au undă verde pentru a-și construi infrastructura IT. Liderii IT trebuie să găsească modalități de introducere de noi aplicații, servicii și abordări, și să o facă rapid, cu posibilitatea de creștere”, a declarat Chris Saul, vicepreședinte pentru domeniul digital al Hitachi Consulting Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
Citește și: Transparența în afaceri. De ce un start-up a ales să facă publice salariile angajaților
Potrivit sondajului la care au participat 100 lideri IT din companii cu peste 1.000 de angajați, 28% dintre respondenți au susținut că doresc să scape de sistemele vechi de business intelligence și de analiză și să investească în infrastructură tehnologică, în timp ce 26% au declarat același lucru în ceea ce privește bazele de date de clienți, iar 25% pentru sistemele de flux de lucru și management al documentelor.
(Foto: pixabay.com)












