Poziţia ARAMT faţă de iniţiativa legislativă de modificare şi completare a Legii 53/2013 – CodulMuncii

Bogdan Campianu EY Romania: Al treilea an de scădere fără precedent pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

Asociaţia Română a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT) doreşte să îşi exprime public poziţia privind Proiectul nr. B791, înregistrat la Senatul României, privind modificarea şi completarea Legii 53/2013 – Codul Muncii, avertizând că o eventuală aprobare a proiectului în forma sa actuală ar genera consecinţe negative importante pentru piaţa muncii din România.

Astfel, introducerea obligaţiei agenţilor de muncă temporară de a încheia cu salariaţii temporari, ca regulă, contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, ar duce la o încălcare a Directivei nr. 2008/14/104CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19.11.2008, privind munca temporară. De asemenea, obligativitatea agentului de muncă temporară la plata unei indemnizaţii de 75% din salariul minim brut pe ţară pentru perioada dintre două misiuni nu reprezintă o practică europeană, contravine aceleiaşi Directive şi poate duce la dezechilibre contractuale între părţi.

Modificările propuse pot afecta semnificativ mediul socio-economic, impunerea de noi restricţii determinând diminuarea rolului muncii temporare, creșterea somajului, creşterea ratei de evaziune fiscală provenită din munca la negru şi implicit creşterea numărului muncitorilor ale căror drepturi nu sunt respectate, afectarea unor întregi industrii, disponibilizarea în masă a salariaţilor temporari şi scăderea ratei de angajare la nivel naţional.

De asemenea, aprobarea proiectului în forma sa actuală poate genera un impact negativ asupra investiţiilor existente în piaţă, precum şi asupra investitorilor străini cu un potenţial ridicat de afaceri care utilizează în prezent sau plănuiesc să utilizeze preponderent serviciile agenţilor de muncă temporară în România.

Impactul economic negativ va fi resimţit direct şi în sfera impozitelor şi taxelor atrase fărăîntârzieri la bugetul de stat (în prezent, achitate în proporţie de 100% de către agenţii de muncă temporară, obligaţi prin lege să nu înregistreze debite la bugetul de stat), taxe estimate la nivelul anului 2012 de către ARAMT la suma de aproximativ 210 milioane Euro.

„Asociaţia Română a Agenţilor de Muncă Temporarăîşi exprimă încrederea că doar printr-un dialog constructiv, între toţi partenerii sociali implicaţi, care să ţină cont de propunerile şi opiniile venite direct de la cei care sunt afectaţi de aceste modificări legislative, se poate genera un proiect viabil, cu impact social pozitiv, în avantajul comun al angajaţilor şi al mediului de afaceri”, declară Sorina Donisa, Preşedinte ARAMT.

În prezent, piaţa de muncă temporară afectată direct de prevederile acestui proiect cuprinde peste 60.000 de salariaţi, din care aproximativ 20% sunt studenţi, iar 35%, foşti şomeri.

Asociaţia Română a Agenţilor de Muncă Temporară(ARAMT) este cea mai reprezentativă asociaţie profesională de profil în România, fiind înfiinţată în anul 2010 și reuneşte în present 13 companii internaţionale şi locale reprezentând peste 70% din piața muncii temporare din România.

Fondată de cei mai mari jucători de pepiața serviciilor de resurse umane, ARAMT își propune setarea unor standarde de calitate ale industiei sincronizate cu bunele practici la nivel european, flexibilizarea condițiilor de acces pe piața muncii, și crearea de noi locuri de muncă. ARAMT este membru afiliat al EUROCIETT – Confederația Europeană a serviciilor private de ocupare a forței de muncă prin agent.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •