România rămâne pe locul 33 în Europa la puterea de cumpărare

Puterea de Cumparare Europa 2016

Europenii înregistrează o putere de cumpărare pe persoană în ușoară creștere în 2016, comparativ cu anul trecut. Venitul net disponibil al populației variază substanțial între cele 42 de țări analizate în studiul GfK. Cea mai mare putere medie de cumpărare o găsim în Liechtenstein, Elveția și Luxemburg, în timp ce cea mai slabă se înregistrează în Belarus, Moldova și Ucraina. Ucrainenii au doar a opta parte din puterea medie de cumpărare a locuitorilor Liechtenstein-ului. Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului „GfK Puterea de cumpărare în Europa 2016”.

Conform studiului GfK, un total de aproximativ 9.180 miliarde de euro este suma disponibilă consumatorilor europeni în 2016 pentru cheltuieli și economisire. Acest lucru corespunde unei puteri medii de cumpărare pe locuitor de 13.672 de euro pentru cele 42 de țări analizate, ceea ce reprezintă o creștere nominală de aproximativ 0,3%. Creșterea scăzută a puterii de cumpărare medie la nivel european se datorează în principal efectelor cursului de schimb și stagnării ratelor de creștere în unele dintre cele mai mari țări. Cu toate acestea, multe țări au rate de creștere de peste 5 procente, inclusiv Islanda, Bulgaria, România, Estonia, Cehia, Bosnia-Herțegovina, Croația, Malta, Slovacia, Luxemburg și Letonia.

Top zece țări din Europa după puterea de cumpărare

Clasament

2016 (2015)

Țară Nr. locuitori GfK Putere de cumpărare pe cap de locuitor în 2016 (€)
1 (1) Liechtenstein 37,366 63,011
2 (2) Elveția 8,237,666 42,300
3 (4) Luxemburg 576,249 30,248
4 (3) Norvegia 5,213,985 27,893
5 (9) Islanda 332,529 24,272
6 (5) Danemarca 5,707,251 23,699
7 (7) Austria 8,584,926 22,536
8 (10) Suedia 9,851,017 21,966
9 (8) Germania 81,197,537 21,879
10 (6) Marea Britanie 65,110,034 21,141
Europa (total) 673,454,759 13,672

Sursa: © GfK Putere de cumpărare în Europa 2016

  •  
  •  
  •  
  •  
  •