Coșul de cumpărături al românilor, din ce în ce mai mare

Cosul de cumparaturi al romanilor, din ce in ce mai mare

Românii cheltuie din ce în ce mai mult pentru aprovizionarea cu produse alimentare, luând în considerare cifrele de afaceri realizate de retailerii locali în ultimii 10 ani, iar situația actuală va contribui la o creștere și mai spectaculoasă a acestei industrii.

Astfel, cifra de afaceri a retail-ului alimentar din România a fost de 107 miliarde de lei în 2018, cu aproape 67% mai mare decât nivelul din 2009 și 9,6% față de 2017, potrivit celei mai recente analize KeysFin.

Citește și: Efectele coronavirusului. Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situații

Mai mult, specialiștii KeysFin estimează depășirea pragului de 112 de miliarde de lei în 2019, pentru ca în 2020, ritmul de creștere să se dubleze cel puțin, la aproape 125 de miliarde de lei, pe fondul panicii cumpărătorilor din ultimele săptămîni, care s-au temut de dispariția anumitor produse și au lăsat goale rafturile multor magazine.

„Dublarea ritmului de creștere va duce la un maximum istoric pentru retailul alimentar, unul dintre segmentele cel mai puțin afectate de pandemie. Cu toate acestea,  retail-ul alimentar este o piață dictată de jucătorii mari,  iar magazinele mici rezistă în general doar când acoperă cererea în puncte în care cei mari nu ajung. În perioada următoare, micii întreprinzători vor avea mai multe șanse de reușită  dacă vor primi susținere din partea autorităților și dacă românii își vor schimba obiceiurile de consum, alegând să cumpere mai multe produse românești și din mai multe formate de magazine, atât hypermaket-uri sau alte formate ale retail-ului alimentar modern, cât și magazine mici, ale unor comercianți locali“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

TOPUL COMPANIILOR DIN RETAIL-UL ALIMENTAR

În 2018, cele mai mari 10 companii din retail-ul alimentar au avut o cifră de afaceri cumulată de 57 de miliarde de lei, generând peste 53% din cifra de afaceri totală a industriei.

Liderul pieței de retail alimentar continuă să fie KAUFLAND ROMANIA SCS, cu o cifră de afaceri de 10,9 miliarde de lei și o cotă confortabilă de piață de peste 10%. Compania germană este și cel mai profitabil jucător din piață, înregistrând un profit net de 788 milioane de lei, cu 18% mai mult decât în 2017, și, totodată. reprezintă cel mai mare contributor* la bugetul statului: 233 milioane de lei în 2018.

Citește și: Deloitte: Piețele financiare, imposibil de previzionat! Încrederea, un indicator important în acest moment

În clasamentul companiilor din retail-ul alimentar după cifra de afaceri, s-a produs o rocadă în top cinci, astfel că LIDL DISCOUNT SRL a urcat pe locul al doilea, înaintea CARREFOUR ROMÂNIA SRL, care se claseză pe poziția a treia, iar AUCHAN ROMÂNIA SA este înlocuit pe locul 4 de PROFI ROM FOOD SRL, care ajunge pentru prima dată în acest top.

Primii 5 jucători ai industriei de retail alimentar de au contribuit cu aproape 660 de milioane de lei la bugetul statului în 2018, ceea ce constituie 42% din totalul de 1,6 miliarde de lei din industrie.

Industria de retail alimentar număra peste 229 mii de angajați în 2018, dintre care cei mai mulți lucrau pentru PROFI ROM FOOD SRL, respectiv 13.578 din aceștia.