Curierii ar putea ajunge la încasări de 6 miliarde lei în acest an. Topul companiilor din domeniu

Curierii ar putea ajunge la incasari de 6 miliarde lei in 2020. Topul companiilor din domeniu

DE PE BANDA ÎNTÂI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Pandemia a cauzat închiderea temporară a majorității magazinelor, care nu fac parte din categoria retail alimentar și mai ales a acelor unități aflate în mall-uri. Multe dintre acestea s-au adaptat din mers și au deschis variante online ale magazinelor fizice, realizând livrări prin intermediul marilor firme locale de curierat. De altfel, și retailerii au luat măsuri pentru evitarea aglomerărilor din cadrul magazinelor, inclusiv prin redirecționarea clienților către comercianții care au magazine virtuale sau către aplicații specializate.

Citește și: Efectele coronavirusului. Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situații

Principalii jucători din piața locală de curierat au făcut față avalanșei de comenzi, timpul de livrare nemodificându-se semnificativ. Mai mult, aceștia au susținut imediat, încă de la finalul lunii martie, efortul autorităților de limitare a răspândirii virusului: de la manageri zonali care monitorizează permanent activitatea din teren pentru triaj, dezinfectant atât pentru personal cât și pentru vehicule, mănuși și măști pentru curierii din zonele de carantină, la soluții noi de livrare care limitează contactul direct dintre destinatar și curier, în fața ușii sau în recepții, fără a mai fi înmânate direct, reducând sursele cu potențial de răspândire a noului Coronavirus.

De asemenea, odată cu declararea stării de urgență, care prevedea închiderea restaurantelor, a crescut considerabil numărul livrărilor prin aplicații de food delivery precum Glovo, Takeaway.com sau Foodpanda.

Cu toate acestea, nu toate platformele locale înregistrează și rezultate conform așteptărilor: Uber Eats, divizia de food delivery a gigantului mondial Uber, și-a anunțat recent retragerea din România, începând din 3 iunie, după 2 ani de activitate, reprezentanții companiei motivându-și decizia prin faptul că nu au reușit să devină lideri de piață. O parte din divizia Uber Eats a fost însă salvată de la întreruperea activității, fiind preluată de Tazz by eMAG, cu scopul de a dezvolta rețeaua de restaurante locale partenere și piața din București.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •