EY: Cu cât o companie pune mai mult accentul pe inovație, cu atât crește numărul angajaților într-un ritm mai rapid

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY: Cu cât o companie pune mai mult accentul pe inovație, cu atât crește numărul angajaților într-un ritm mai rapid
59% dintre companiile de tip antreprenorial intenționează să crească numărul salariaților în acest an, marcând un salt procentual semnificativ faţă de nivelul de 47% din 2015, conform studiului EY Global Job Creation Survey 2016. Acest procent (59%) este de peste două ori mai mare față de cel al corporaţiilor (28%) care își propun să facă angajări în acest an .
Sondajul EY, derulat în rândul a 2.700 de antreprenori din întreaga lume, evidențiază faptul că antreprenorii care pun accent pe tehnologii disruptive sau pe inovație fac angajări într-un ritm mult mai rapid față de restul antreprenorilor respondenți. Această cercetare a fost lansată în cadrul evenimentului EY World Entrepreneur Of The Year, care are loc în aceste zile la Monte Carlo.
În România, 71% din oamenii de afaceri, reprezentând atât companii străine, cât și cu capital românesc, respondenți la începutul anului în cadrul unui studiu EY , intenționau să crească numărul de angajați în 2016. 64% din totalul numărului de angajați în cadrul companiilor active lucrează în companii antreprenoriale românești, conform unei cercetări lansate anul trecut.
Citeşte şi Inovația nu poate fi împinsă, trasă, împunsă sau impusă
Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România: „Inovațiile tehnologice transformă industrii și modele de afaceri. Aceste evoluții rapide vor avea un impact semnificativ asupra pieței forței de muncă, asupra sistemelor educaţionale şi vor genera provocări serioase la adresa sistemelor de reglementare. În acest climat dominat de incertitudine și schimbare, antreprenorii sunt cei care văd oportunități și continuă să genereze locuri de muncă într-un ritm mai mare față de restul angajatorilor.”
Luând în considerare schimbările anticipate de pe piaţa muncii în 2016, antreprenorii estimează o creștere a forţei lor de muncă cu 9,3% și se așteaptă ca 12% dintre angajații noi să fie tineri aflați la primul loc de muncă.
Inovaţia și tehnologiile disruptive generează noi locuri de muncă
Conform studiului, cu cât o companie pune mai mult accentul pe inovație, cu atât crește numărul angajaților într-un ritm mai rapid.
Companiile antreprenoriale care generează schimbarea regulilor sectorului în care activează (companii disruptive) se așteaptă la o creștere de 18% a forței lor de muncă în 2016, ceea ce reprezintă un procent dublu faţă de cifra medie globală.
Alexandru Lupea, Partener și Strategic Growth Markets Leader, EY România: „Rezultatele studiului trag un semnal de alarmă pentru companiile care nu se concentrează pe inovaţie, schimbare sau strategii de business neconvenționale, deoarece riscă să fie depășite de jucătorii disruptivi, cei despre care studiul ne arată că urmăresc angajarea de talente care să-i ajute sa-și crească rapid afacerea.”