Iată de ce ar trebui să faci mai multe lucruri la care nu te pricepi

Iata de ce ar trebui sa faci mai multe lucruri la care nu te pricepi

Sunt multe lucruri pe care fiecare dintre noi și-ar dori să le facă. De la actorie, la cursuri de box sau noi parteneriate care să crească afacerea, e posibil însă ca mintea ta să te păcălească și să-ţi transmită că nu ești suficient de bun pentru a le face.

În acest an, poţi să-ţi ridici singur provocarea pentru a face mai multe lucruri care sunt în afara zonei tale de confort, atât profesional cât și personal. Iată de ce ar trebui să accepţi provocarea și cum îţi poate ajuta afacerea să se dezvolte.

1.Cu cât te confrunţi mai mult cu respingerea, cu atât devine mai ușoară.

Ca proprietar de afacere cu siguranţă te confrunţi destul de des cu respingerea, din diferite zone. De la clienți care nu mai dau niciun răspuns când deja aţi ajuns la mijlocul negocierii unei oferte, la angajaţi care se hotărăsc peste noapte să își dea demisia, toate acestea îţi pot afecta uneori stima de sine. Vestea bună este că, cu cât ești respins de mai multe ori, cu atât doare mai puțin. Cu timpul, vei învăța să nu te mai consumi după fiecare respingere și să revii în forţă la drumul tău.

Poate fi înfricoșător să te expui, dar cu cât o faci de mai multe ori, cu atât devine mai ușor să îi faci faţă. Respiră profund, spune-ţi că este în regulă dacă eșuezi, apoi mergi mai departe și fă-o.


2. Explorează o zonă creativă care te atrage și ai să vezi că rezultatul poate fi mai bun decât credeai.

Atunci când te asculţi și îţi dai un pic de frâu liber pentru a explora un domeniu creativ, ai să vezi că te vei simţi mai inspirat să găsești soluţii inovatoare și în ce privește domeniul profesional. Activităţile noi îţi pun în mișcare procesul creativ`ceea ce îţi va aduce inspiraţie atât în zona personală cât și în cea profesională.

3. Nu-ţi va mai păsa de ceea ce cred ceilalţi.

În general, oamenii au tendinţa să nu se gândească niciodată la tine, la fel de mult cât crezi tu. Fiecare persoană are propria viață plină de stres, de preocupări și nesiguranță. Probabil că nu se va gândi la ceea ce faci, la lucrurile noi pe care le încerci sau dacă ești bun la ele. Ţine minte că mai toată lumea se concentrează mai mult pe sine decât pe ce faci sau zici tu.

Propune-ţi pentru acest an să te expui mai mult, să încerc mai multe lucruri la care nu crezi că te pricepi și să îmbrățișează eșecul.Te provoc să faci chiar astăzi ceva la care nu te pricepi absolut deloc. Ai să vezi că în final ar putea chiar să-ţi ajute afacerea să se dezvolte.

Sursa: Inc.com

Foto: Pixabay

Citește și Cum să găsești mai mult timp pentru a face tot ce îţi dorești