Comportamentul majorității cumpărătorilor online din România este dictat de postările văzute pe rețelele de socializare, arată Barometrul european e-shoppers 2019 realizat de GfK pentru compania de curierat DPD Group, lansat miercuri. Cele mai multe produse comandate online de consumatorii români sunt din categoria fashion.
82% dintre români aleg magazinul online în funcție de postările întâlnite pe rețelele de Social Media ale brandurilor, prietenilor și influencerilor. Aceasta este una dintre concluziile Barometrului european e-shoppers 2019 realizat de GfK pentru compania de curierat DPD Group.
Datele mai arată că 83% dintre românii care fac cumpărături pe internet postează feedback pe Facebook, Instagram sau YouTube despre ceea au cumpărat.
77% dintre români preferă să plătească cash
În medie, un român achiziționează aproximativ 35 de produse într-un an, iar cel mai des comandă cu smartphone-ul produse fashion (37%), beauty (35%) și electronice (33%).
Studiul privind comportamentul cumpărătorilor online mai arată că 77% dintre românii preferă să plătească cash, la livrare, în timp ce 33% dintre ei folosesc plata cu cardul, procent care, de altfel, crește de la an la an.
„Barometrele e-shoppers realizate în fiecare an de DPD Group la nivel european sunt instrumente foarte importante, care ne ajută să înțelegem mai bine nevoile clienților și să ne îmbunătățim continuu serviciile”, a declarat Elena Andrei, director de Marketing DPD România.
Citește și: Cum să îți promovezi business-ul în mediul online
Potrivit studiului, românii sunt campioni europeni atunci când vine vorba de influența Social Media asupra deciziei de a face cumpărături online, iar cea mai mare pondere o are Facebook (93%, media europeană fiind 85%), urmată de YouTube (78%, media europeană e 72%), Instagram (41%, la o medie europeană de 51%), LinkedIn (20%, media europeană 17%) și Pinterest (19% – media europeană fiind 20%).