Ce îl face pe un manager să fie competent la nivel global (Studiu)

Multe organizații resimt faptul că lumea devine din ce în ce mai mică. Progresele tehnologice au permis oamenilor să stabilească legături și punți de comunicare la nivel global, ceea ce a avut un impact uriaș asupra businessurilor, permițând companiilor să descopere noi și noi oportunități de dezvoltare oriunde în lume, fie că este vorba despre noi clienți, noi furnizori, noi piețe și noi tehnologii, se arată într-un studiu condus de Human Capital Institute în parteneriat cu Universitatea Kenan-Flagler Business School din SUA.

Dar în timp ce acest nivel de interconectare aduce un întreg nou univers de dezvoltare, globalizarea ridică și foarte multe provocări la nivelul managementului și nu numai. Dincolo de obstacolele create de cunoașterea limbilor străine și învățarea obiceiurilor și a moștenirii culturale a noilor state în care pășim, companiile au nevoie și de metode prin care să își prezinte brandul, mesajul și misiunea dincolo de granițe. Dar mai mult, trebuie să își pregătească oamenii să lucreze ”fără frontiere”.

Studiul a fost realizat intervievând peste 300 de specialiști în resurse umane dintre care peste 54% sunt manageri sau directori. Rezultatele acestuia au indicat că majoritatea covârșitoare a companiilor recunosc oportunitatea uriașă oferită de o piață globală. Noua economie globală este cel mai bine descrisă de acronimul VICA – Volatilă, Incertă, Complexă și Ambiguă. Să ai succes în această nouă lume impune un set de abilități care permit liderilor să funcționeze eficient atât acasă cât și în culturile în care va fi prezent ulterior. 86% dintre organizațiile internaționale, multinaționale și globale au declarat că au în plan o extindere în alte țări în următorii trei ani, iar 92% dintre ele planuiesc să își vândă măcar produsele și serviciile în alte state în următoarea perioadă.

94% dintre aceste companii au declarat că investesc în dezvoltarea abilităților unor manageri competitivi la nivel global și consideră că acesta este un proces cheie în a avea success pe noi piețe. Din punctul lor de vedere principalele motive pentru care fac acest lucru este pentru a se asigura că organizația lor se va dezvolta sustenabil și că în timp va reprezenta un punct de plecare pentru viitoare extinderi.

Un individ competent la nivel global se definește ca fiind acea persoană care are atitudinea potrivită, educația potrivită, aptitudinile potrivite și experiența de business necesare pentru a fi eficient într-un mediu global de business, acționând atât la nivel local cât și internațional, în culturi și sisteme diferite.

Printre abilitățile pe care un astfel de lider trebuie să le aibă se numără ”sensibilitate și cunoaștere multiculturală”, ”capacitatea de a comunica eficient”,”gândire strategică”, ”etică și integritate”.

92% dintre companii consideră că aceste competențe globale pot fi dobândite prin training.  

hci - global skills

Deși recunosc importanța trainingului în această direcție, principalele metode de training la acest moment sunt pasive: călătorii internaționale și încurajarea networkingului în afara organizației. Metodele care sunt considerate până acum ca fiind cele mai eficiente sunt responsabilități pe regiuni extinse, proiecte de echipă ai căror membri provin din filiale deschise în mai multe state, relocări temporare.

hci - global leaders

Competențele globale au trei dimensiuni: disponibilitatea și înclinarea către studiul diferențelor culturale, capacitatea de a vorbi, înțelege și gândi în limbi străine celei native și o profundă cunoaștere și înțelegere a istoriei universale, a spațiilor geografice, a economiei la nivel global și regional.

Un alt factor important de luat în calcul este acela că leadershipul la nivel global este mai puțin despre control și directive cât despre încredere și construirea de relații durabile. Pentru a le obține, există o serie de criterii care trebuiesc îndeplinite: empatia, ascultarea activă a oamenilor, o capacitate ridicată de a înțelege și de a respecta alte puncte de vedere etc.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •