Cine face afaceri în România: bărbații la vârsta a II-a dețin controlul, iar femeile vin puternic din urmă

Cine face afaceri in Romania barbatii la varsta a II-a detin controlul, iar femeile vin puternic din urma

Peste 1,3 milioane de oameni activează, în prezent, în economia românească, în calitate de acționari la o firmă, mai mulți cu aproape 50.000 față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu realizat de Frames și TrainYourBrain, prezentat joi seară în cadrul Top 100 – Cei mai buni antreprenori, desfășurat la Palatul CEC din Capitală. Profilul omului de afaceri este reprezentat, în principal, de un bărbat cu vârsta între 40-49 de ani, din București, cu studii superioare, care face business în construcții, transport, producție sau comerț.

Potrivit datelor statistice, cele 914.415 firme aflate în activitate (fără firme în insolvență, faliment, lichidare etc.) aveau în total 1.345.137 de acționari, la finalul primelor 10 luni din 2018. În schimb, în perioada similară din 2017, existau cu 47.428 de firme mai puțin, iar numărul acționarilor era mai mic cu 49.596 de persoane.

Totodată, analiza arată că, față de 2013, numărul acționarilor a crescut cu 216.247, un semn că tot mai mulți români au decis să se implice în afaceri în acești ani.

Dintre cei peste 1,3 milioane de oameni implicați în business din postura de acționari la o societate comercială activă, cei mai mulți sunt bărbați (843.386), reprezentând 62,7% din total. Numărul femeilor a crescut cu 21.806 în primele 10 luni din 2018 față de anul trecut și a ajuns la 501.751 (37,3%).

Și numărul bărbaților implicați în business a crescut în acest interval cu 27.790, în ton cu evoluția pozitivă din mediul economic.

,,Interesant este că numărul femeilor implicate în business a crescut proporțional semnificativ în ultimii ani, mai mult decât cel al bărbaților. În schimb, față de 2013, numărul femeilor a crescut cu peste 100.000, la 408.097. Și implicarea lor, ca varietate de business-uri, s-a extins foarte mult și chiar a ajuns să domine zone precum asistența socială, servicii și sănătate, cu procente între 52% și 63%”, afirmă analiștii de la compania de consultanță Frames.

Citește și Guvernanța corporativă este compatibilă cu antreprenoriatul