Studiile spun că oamenii lucrează cu adevărat doar 3 ore într-o zi – iată cum să depăşeşti acest număr

Studiile spun ca oamenii lucreaza cu adevarat doar 3 ore intr-o zi - iata cum sa depasesti acest numar

Ia-ți un minut şi gândește-te la o zi obișnuită la birou – poate fi chiar cea de ieri. Îți amintești cum ai venit, ți-ai deschis laptop-ul, ți-ai sorbit cafeaua și ai început acea zi de muncă? Acum parcurge în continuare următoarele opt ore până când ai ajuns la finalul zilei, ţi-ai luaț geanta și te-ai dus acasă.

Dacă ar trebui să analizezi cum ţi-ai petrecut ziua, cât de mult a fost dedicată cu adevărat muncii? Și cât de mult timp a fost alocat unor lucruri precum cumpărarea sau pregătirea acelei cafele (sau următoarea, câteva ore mai târziu), discuții cu colegii, verificarea reţelelor sociale, citirea site-urilor de știri sau trimiterea de mesaje personale?

Dacă eşti cât de cât asemănător cu respondenții acestui sondaj, s-ar putea să fii surprins de rezultate. În medie, cei 1.989 de angajați din birouri care au participat la studiu au declarat că au doar trei ore – de fapt două ore și 53 de minute – de lucru productiv în timpul unei zile de muncă.

Când au fost rugați să estimeze unde se duce timpul neproductiv, ei au spus că, în medie, au petrecut 44 de minute verificând social media, 65 de minute citind știri, 40 de minute discutând cu colegii despre lucruri care nu au legătură cu munca, 17 minute realizand băuturi calde, 23 de minute la pauze de fumat, 18 minute pentru a efectua apeluri personale și chiar 26 de minute pentru căutarea de noi locuri de muncă.

Timpul estimat va varia în mod evident de la o persoană la alta și de la o zi la alta, iar unii angajaţi vor fi productivi mai mult timp decât colegii lor, iar unele zile vor mai productive decât altele.

Iar luarea unor pauze în timpul unei zile de lucru este nu numai inevitabilă, ci și important pentru productivitate. Este bine ca corpul tău să se ridice și să se miște din când în când. De asemenea, cu siguranţă doreşti să dezvolți relații mai puternice cu colegii, pentru că în cele din urmă acestea vă vor face să lucrați mai bine împreună.

Dar dacă faci acest exercițiu simplu, prin care urmăreşti sau chiar estimezi modul în care îţi petreci o zi obișnuită la lucru, ai putea afla că nu utilizezi foarte bine timpul alocat muncii sau pe cel alocat pauzei. Așa că notează-ţi propriile numere (timpi estimaţi) și foloseşte-le ca un punct de plecare pentru a te gândi la schimbarea modului în care abordezi felul în care lucrezi şi îţi gestionezi timpul.

Sursa: Themuse.com

Foto: Pixabay

Citește și 9 obiceiuri simple care te vor ajuta să vii cu idei și mai bune

  •  
  •  
  •  
  •  
  •