50.000 euro pentru fiecare start-up câştigător al Grants4Apps Accelerator

50.000 euro pentru fiecare start-up câştigător în cadrul Grants4Apps Accelerator

Acceleratorul Grants4Apps (G4A) organizat de Bayer invită orice start-up din domeniul sănătăţii digitale să aplice pentru ediţia 2016 a programului. În acest an, Bayer are în vedere, în principal, proiectele menite să îmbunătăţească relaţia medic-pacient în domeniul sănătăţii femeii, precum şi cele care sporesc complianţa pacienţilor în domeniul cardiologiei, oncologiei, radiologiei şi oftalmologiei, dar suntem interesaţi şi de soft-uri inovatoare, hardware şi tehnologii dedicate sănătăţii digitale.

Cele 5 start-up-uri selectate vor primi gratuit, timp de 100 de zile, un spaţiu de lucru în incinta sediului Bayer Pharmaceuticals din Berlin, unde membri ai conducerii companiei le vor servi drept mentori. În plus, Bayer va acorda un sprijin financiar de 50.000 Euro fiecărui start-up câştigător.

Pentru al treilea an consecutiv, Acceleratorul Grants4Apps va întâmpina start-up-uri din întreaga lume, ale căror servicii software, tehnologii şi aplicaţii au potenţialul de a crea valoare pentru medici şi pacienţi. Proiectele pot fi înscrise până pe 31 mai 2016.

Locul șase mondial

«Din 2014, pasionaţii de IT şi tehnologie din întreaga lume, cu un interes faţă de domeniul sănătăţii, sunt invitaţi să aplice pentru ceea ce ar putea să devină pentru ei cea mai mare oportunitate de dezvoltare. Ne mândrim cu impactul acestui proiect, în special la nivel local, Bucureştiul fiind pe locul 2 în ordinea numărului de aplicaţii trimise în 2015. În plus, România este pe locul 6 mondial în privinţa numărului de aplicaţii, ceea ce este un rezultat exceptional. Avem încrederea că şi ediţia din 2016 va trezi la fel de mult interes, iar ideile strălucite generate la nivel local vor îmbunătăţi viaţa oamenilor» a spus Ruxandra Pirojoc, Director de Comunicare Bayer România şi Bulgaria.

«Am înfiinţat un grup pe meetup.com, cu scopul de a încuraja iniţiativele şi cooperarea dintre profesionişti, servind totodată drept reţea şi platformă de discuţii», a adăugat George Nancu, IT Specialist în cadrul Bayer România.

Citeşte şi 17 startup-uri tech cu potențial global admise în programul de accelerare MVP Academy

În iunie, un juriu de experţi din cadrul Bayer vor selecta cei cinci câştigători care vor fi invitaţi să petreacă trei luni şi jumătate în Acceleratorul din incinta sediului Bayer Pharmaceuticals din Berlin, în perioada august – decembrie 2016.

Pe lângă sprijinul financiar alocat dezvoltării, startup-urile vor primi în mod gratuit spaţiu de lucru, mentorat şi sfaturi profesioniste despre extinderea afacerii, cercetare de piaţă, planificare financiară şi atragerea investitorilor. Obiectivul acestor start-up-uri este de a îşi dezvolta produsele şi modelul de business astfel încât să poată obţine finanţare din alte surse după încheierea programului G4A.