Birourile viitorului. Cum vom lucra în anul 2050

Birourile viitorului. Cum vom lucra în anul 2050

De-a lungul timpului, mediul de lucru a trecut prin nenumărate schimbări: dresscode-urile s-au modificat, au apărut noi departamente, cel mai recent fiind cel de social media, oamenii își schimbă locul de muncă odată la un an-doi etc. Și acestea sunt schimbări valabile doar pentru ulțimii 5 sau 10 ani. Imaginați-vă ce urmează.

Potrivit Business Insider, până în 2050, lucrurile nu vor mai semăna deloc cu ceea ce experimentăm în prezent. Mai jos vă prezentăm câteva dintre previziunile specialiștilor cu privire la spațiul și stilul de lucru al viitorului.

1. Scara ierarhică în corporație va deveni ”rețeaua corporației” 

În ultimii 25 de ani, un sfert dintre companii au redus numărul de straturi manageriale din cadrul organigramei lor, migrând spre o structură mai plată, organizată pe orizontală și grupată în departamente, interconectate sub forma unei rețele plane.

“Rolurile tradiționale urmează să dispară pentru că multe dintre locurile de muncă existente acum vor dispărea, prin urmare structura ierarhică se va disipa și ea. Vom rămâne cu un sistem, cu o rețea de oameni și de inteligență artificială, inteligență ‘crowd-based’,” spune James Canton, CEO al Institute for Global Futures.

2. Inteligența artificială va înlocui multe poziții din companii

În luna mai 2015, NPR a creat un instrument digital care calculează cât de probabil este ca anumite joburi să fie preluate de roboți în 20 de ani de acum. Meseriile care implică mult lucru manual sunt supuse celui mai mare risc, în timp ce muncitorii sociali și îngrijitorii prezintă cel mai redus risc.

Un raport elaborat de Universitatea din Oxford prezice că ”până în 2030, 50% dintre joburile îndeplinite acum de oameni vor fi cedate roboților.” Un sector puternic amenințat de aceste progrese tehnologice este cel al transporturilor și logisticii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •