Ericsson anunță colaborarea cu acceleratorul de startup-uri Metavallon din Grecia, ca parte a programului „The Accelerator 2016” care își propune să faciliteze accesul startup-urilor pe piețele din Europa și la nivel internațional.
„The Accelerator” este un program riguros de 4 luni pentru accelerarea startup-urilor și oferă fondatorilor oportunitatea să-și creeze o prezență pe piață, un business stabil cu rezultate bune, într-un timp scurt. Programul va oferi o serie de servicii și instrumente esențiale pentru dezvoltarea startup-urilor, beneficii în valoare de peste 220.000 de dolari și fonduri de tip pre-seed de câte 22.000 de euro.
Ca partener al programului „The Accelerator”, Ericsson își va împărtăși experiența și cunoștințele despre piața actuală și va oferi participanților oportunități de conectare cu diverse industrii. Totodată, Ericsson va lucra cu participanții din program pentru a le testa serviciile și produsele, oferindu-le și ocazia să lucreze cu operatori telecom în inițiative precum IoT Cloud Lab. Mai mult, antreprenorii vor avea posibilitatea de a participa la evenimentele organizate de companie pentru a beneficia de vizibilitate internațională.
Citeşte şi 17 startup-uri tech cu potențial global admise în programul de accelerare MVP Academy
„Metavallon se străduiește să transforme societatea creând un ecosistem care să încurajeze antreprenorii să dezvolte afaceri cu impact, să genereze locuri de muncă și noi oportunități de business în piață”, a spus Alexandra Choli, Fondator & Managing Director la Metavallon.
Startup-urile interesate de programul „The Accelerator 2016”, pot aplica la adresa: www.fundacity.com/metavallon/apply/726