Modalitățile prin care tehnologia îmbunătățește procesele de HR

Cele 8 tehnologii despre care orice antreprenor trebuie sa stie

Automatizările oferă mai mult timp pentru interacțiunile umane și cu toții avem nevoie de asta, nu-i așa? Mulți lideri susțin că tehnologia răpește aspectul uman din activitățile de HR. Însă, de la recrutare la angajare și conectarea echipelor din lumea întreagă, argumentul este că tehnologia îmbunătățește experiența interpersonală. Cum pot beneficia companiile de efectele benefice ale tehnologiei în contextul activităților de resurse umane?

 

Automatizarea lasă timp liber pentru conexiune umană.

Înlesnirea relațiilor colegiale este un obiectiv important pentru manageri și sistemele aplicate de către HR eliberează timp pentru a crește conexiuni semnificative. Profesioniștii de HR pot fi acaparați de task-urile repetitive, făcând situația imposibilă pentru recrutori să fie mai personali în comunicările lor. Prin folosirea tehnologiei automatizate, aceștia vor fi mai concentrați pe raporturile interpersonale și să crească talentele în echipele lor.

Un sfat benefic este să înțelegem ce acțiuni zilnice îi fac pe angajați să se aglomereze. Înainte de a alege un program software, întreabă membrii echipelor ce îi împiedică să aloce timp pentru relaționarea cu ceilalți.

 

Obține mai multe informații

Nu există nicio îndoială că lucrurile evoluează rapid într-un start-up. Așa că, este probabil că liderii să uite să ceară feedback de la angajații lor. Crearea unui mediu în care este în regulă să ceri feedback și să îl oferi, indiferent de persoana care îl oferă, înseamnă că informația va curge mai liber în organizație. Amplificarea feedback-ului, în special prin oferirea opțiunii anonimității, oferă managerilor informația de care au nevoie pentru a crea un dialog cu cei din companie.

Utilă ar fi folosirea unei platforme de comunicare sau feedback pentru a lansa chestionare în care se cer opinii asupra relațiilor de muncă sau activități organizaționale precum salarii, beneficii, activități de relaxare.

 

Echipele ce lucrează în zone geografice diferite se pot conecta mai ușor

Un exemplu al evoluției tehnologiei în procesele de HR este folosirea comunicării prin canale video. Pentru proiectele externe, poate fi un instrument esențial în recrutarea candidaților localizați în alte orașe. În cadrul companiei, tehnologia video poate fi utilizată pentru ședințe productive cu întreaga forță de muncă. Piața forței de muncă este în schimbare continuă, având un element din ce în ce mai des întâlnit și anume lucrul remote. Soluțiile tehnologice care îi fac pe colegi să fie uniți, în ciuda localizării geografice sunt foarte importante.

 

Tehnologia ajută personalizarea experiențelor de lucru.

În orice arie de interes, angajații își doresc experiențe personalizate pe nevoile lor. Cu instrumente mai perfomante, angajații pot prelua proceduri ce erau odată limitate și să creeze experiențe îmbunătățite pentru echipele lor. Aceste contexte sunt relevante în special pentru beneficiile primite de către angajați. Cu platforme în care angajații își pot verifica asigurările, tichetele de masă, zilele de concediu și alte beneficii, experiența lor este mult îmbunătățită și simplificată. Pot găsi toate detaliile la un loc și să le activeze prin câțiva pași online.