Articol de: Iulia Cimpoeru, redactor
Deja ești familiarizat cu întrebarea: „Cu ce te ocupi?”, probabil că ai răspuns de sute de ori la ea. Majoritatea oamenilor dau un răspuns total greșit la această întrebare simplă, ne spune Bruce Kasanoff de la medium.com.
Mulți dintre noi, când suntem întrebați despre activitatea noastră curentă, ne grăbim să îi descriem interlocutorului ceea ce facem la locul de muncă în acel moment. Ca să răspunzi corect la această întrebare, spune mereu ceea ce VREI să faci.
Poți verifica cel mai bine acest lucru mergând cu taxiul într-un oraș ca Los Angeles. Întreabă-l pe taximetristul care te conduce cu ce se ocupă, ar putea să-ți spună „sunt scenarist”. Când mergi să iei cina, pune aceeași întrebare chelneriței care te servește, șansele sunt foarte mari să spună „sunt actriță”.
Internii de 24 de ani sunt „directori”. Directorii executivi de 44 de ani dintr-o agenție spun că sunt „producători”. Nimeni nu spune cu ce a plătit chiria luna asta, toți vorbesc despre lucrurile la care aspiră.
S-ar putea fie oameni care să-ți spună că Los Angeles este un tărâm al marilor visuri și că aceste lucruri nu sunt valabile în altă parte a lumii, că oamenii care au aspirații înainte de a avea și posibilități să le realizeze, sunt niște visători. Nu suntem de acord. Singura noastră șansă de a realiza ceva cu adevărat semnificativ este să țintim sus.
„Spune ceea ce vrei să faci nu ceea ce faci de fapt”
Cu siguranță ești mult mai aproape de scopurile tale decât un actor aspirant de la Hollywood, care se află printre mii și mii de oameni care își doresc fix același lucru. Oameni care sunt la fel de talentați, sau, mai talentați, decât el. Ceea ce te împiedică să-ți atingi obiectivele este capacitatea de a spune ceea ce îți dorești de fapt.
În profilul de LinkedIn ai scris ceea ce faci sau ceea ce vrei să faci?
Unul dintre principalele scopuri ale LinkedIn-ului este acela de a te ajuta să găsești oportunități de carieră. Poți crede, la o primă vedere, că este locul unde oamenii spun ceea ce vor să facă. Greșit! Majoritatea dintre utilizatorii LinkedIn spun ceea ce au făcut și nu ceea ce își doresc pe viitor.












