Articol de: Cristina Popov - Transmedia Storyteller, PROTV
Probabil că ocupaţia scrisă pe cartea mea de vizită – transmedia storyteller – nu este foarte limpede. De aceea, voi explica pe scurt. „Transmedia” se referă la o poveste spusă pe mai multe canale / platforme. Fiecare dintre ele dezvăluie o parte (un personaj, o situaţie, un sentiment) a poveştii, iar cel căruia i se adresează are povestea completă abia după ce le „consumă” pe toate. În acel moment, experienţa e totală, dar fiecare parte a poveştii are sens de sine stătător. E ca un puzzle, în care fiecare piesă are un desen complet deja.
Cel mai interesant este că unele dintre piesele lui sunt interactive, iar userul poate interveni în poveste şi o poate schimba, îi poate determina/„comanda” cursul. Munca mea constă în a prelua poveşti care există şi a le dezvolta/adăuga/declina pentru mai multe platforme care să implice publicul cât mai mult.
Povestea „vinde” mai bine decât o prezentare standard, pentru că trăim într-o lume cu prea multe informaţii, suntem bombardaţi de conţinut (prin asta înţeleg absolut tot, de la video-uri pe YouTube la statusuri pe Facebook, tweeturi, linkuri, ştiri tv, muzică radio, jocuri online etc.) din toate părţile.
Și pentru că trebuie să facem o selecţie, cel mai uşor e să alegem conform unui tipar pe care-l ştim deja și care e în genele noastre: povestea. Confirm unui studiu realizat de o companie de marketing din NY, 92% dintre oameni vor ca brandurile să fie promovate prin reclame care seamănă cu o poveste sau cu un joc. Aşadar, o poveste bună poate aduce ceea ce banii nu pot cumpăra: awareness şi simpatie pe termen lung.
Tot studiile arată că poveştile ne pun la treabă întregul creier. Atunci când urmărim o prezentare în Powerpoint, în creierul nostru se activează numai zonele responsabile de limbaj – decodăm cuvintele pe care le vedem şi le înţelegem sensul. Când ascultăm o poveste, însă, pe lângă zonele responsabile de limbaj, se activează şi cele responsabile de trăiri. Este deja primul nivel de implicare al audienţei. De exemplu, dacă cineva ne povesteşte despre o mâncare delicioasă, în creier se activează şi zonele responsabile de miros şi gust.
Un povestitor ambiţios îşi doreşte să activeze toate simţurile publicului lui. La propriu! Un exemplu în acest sens este campania interactivă de promovare pentru celebrul serial „Games of Thrones”, care a inclus experienţe pentru cele cinci simţuri: cutii cu mirosuri originale din Westeros pentru jurnalişti şi bloggeri, un han unde te puteai plimba şi trage cu urechea la conversaţiile personajelor din serial, un joc în care puteai explora lumea serialului şi socializa cu ceilalţi şi o aplicaţie în care puteai „simţi” pe pielea ta vremea din Westeros.
Obiectivul unui „povestitor” este să-l facă pe ascultătorul lui să treacă prin toate gama de sentimente, de la agonie la extaz: să plângă, să râdă, să empatizeze cu personajele sau să experimenteze trăiri noi. Povestitorul trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca să nu-şi lase publicul indiferent, pentru că indiferenţa ucide povestea.
Vara aceasta, am dezvoltat o campanie prin storytelling, pe care o voi da ca exemplu. Una dintre provocări a fost să păstrăm publicul interesat şi implicat în pauza dintre producţii. Iar pentru „Las Fierbinţi“, am reuşit să facem asta dezvoltând aplicaţia „Like Fierbinţi”. În fiecare săptămână, am lansat online câte o provocare – personajele din serial erau puse într-o situaţie al cărei deznodământ a fost hotărât, prin vot, de către useri. După expirarea termenului-limită, finalul a fost difuzat pe tv, în cadrul „Ştirilor de dimineaţă”. Pe lângă cifre de trafic şi de audienţă, campania s-a dovedit eficientă la un alt nivel: a păstrat telespectatorii conectaţi la conţinutul şi personajele serialului, chiar şi atunci când acesta era în pauză de difuzare.
În mod natural, spunem poveşti ca să distrăm oamenii, să-i convingem sau să le explicăm lucruri. Cred că toţi ştim să povestim, ne-am născut cu abilitatea asta. Mintea noastră îşi creează propriile poveşti/scenarii pentru a înţelege/face conexiuni între evenimente, personaje, experienţe.
Nu să povestim trebuie să învăţăm, ci să spunem poveştile cele mai potrivite. Iar asta o poţi face numai punându-ţi publicul pe primul loc, ascultându-l, înţelegându-l şi intuindu-i nevoile. Poveştile frumoase pot câştiga inimi şi minţi pentru totdeauna.
