Tichetele cadou: creştere de 35% estimată de Crăciun

Craciun

Pentru al treilea an consecutiv, vânzările de tichete cadou înregistrează creşteri, pentru acest Crăciun fiind estimat un procent cu 35% mai mare faţă de sărbătorile de iarnă din 2015, conform analizelor companiei Up România (noua identitate a Chèque Déjeuner România), unul dintre principalii jucători de pe piaţa tichetelor valorice. În acest moment, 64% din companiile care acordă beneficii salariale sub formă de tichete de masă acordă şi tichete cadou.

“Datele ne arată un trend ascendent al tichetelor cadou şi ne bucură faptul că o pa+rte importantă a companiilor din România au ales să dea curs dorinţelor angajaţilor care, în proporţie de 77%, doresc ca printre beneficiile extra salariale pe care le primesc să se numere tichetele cadou, conform unui amplu studiu realizat anul acesta despre calitatea vieţii la locul de muncă. Pe de altă parte, aceste creşteri pe segmentul tichetelor cadou se explică şi prin legislaţia favorabilă datorată noului Cod Fiscal, care iată, nu a întârziat să producă efecte pozitive”, a declarat Elena Pap, directorul general al Up România.

În momentul în care sunt întrebaţi despre avantajele tichetelor cadou, angajatorii aplică grile diferite, în funcţie de regiuni, aşa cum reiese dintr-un studiu realizat la cererea  Up România în acest an. Astfel, angajatorii din N-V şi S-V pun pe primul loc motivarea salariaţilor, cei din Centru apreciază echitatea sistemului de tichete cadou, care se aplică în mod egal tuturor angajaţilor și faptul că este ușor de folosit de către aceștia, pe când cei din N-E şi zona Bucureşti-Ilfov consideră avantajul fiscal ca fiind decisiv.

Cele mai multe companii care acordă tichete cadou provin din Bucureşti-Ilfov, N-E şi Centru, iar topul evenimentelor când angajatorii aleg să ofere tichete cadou este dominat de sărbătorile de Crăciun şi Paşte, urmate de sărbătoarea de 8 Martie, la distanţă mare urmând evenimente precum 1 Iunie. Alte ocazii când firmele acordă tichete cadou sunt campaniile de marketing sau evenimentele de protocol. În ceea ce priveşte sectorul de activitate al companiilor care acordă tichete cadou, cele mai multe activează în domenii precum industrie, comerţ, servicii, construcţii şi transporturi.

Atunci când merg la cumpărături cu tichetele cadou primite, beneficiarii acestora preferă să cumpere electronice şi electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, cosmetice, obiecte de decor sau bricolaj. Pe fondul creşterii interesului companiilor pentru acordarea de tichete cadou, s-a observat şi o creştere a solicitărilor diverselor magazine de a fi parteneri în reţeaua tichetelor Cadhoc. Astfel, cei mai mulţi vin din domenii precum modă, bijuterii, produse cosmetice sau decoraţiuni.