Arthur Popa preia funcția de CEO al Băneasa Developments

Începând cu 1 ianuarie 2016, Arthur Popa va fi numit în funcția de CEO al Băneasa Developments, companie ce deține Băneasa Shopping City și Grand Cinema & More.

El îl va înlocui pe Georgios Argentopoulos care preia atribuții în consiliul de administrație al companiei. Arthur Popa va fi responsabil de continuarea strategiei de dezvoltare a centrului comercial Băneasa Shopping City, având ca obiectiv consolidarea poziției de lider pe piața din România.

Arthur Popa și-a început activitatea în cadrul Băneasa Developments în 2006, ocupând diverse funcții de conducere pe parcursul carierei sale. În 2013 a fost numit Chief Operating Officer (COO), poziție din care a coordonat operațiunile companiei. În iunie 2014 a obținut certificarea ICSC – Certified Shopping Center Manager – fiind printre primii manageri din România cu această acreditare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •