Bogdan Mitrofan, noul director de HR al TotalSoft

Bogdan Mitrofan a fost recrutat de Total­Soft, unul dintre cei mai mari producători locali de software, pentru po­ziţia de director de resurse umane.

Bogdan Mitrofan o înlocuieşte pe Brânduşa Fecioru, care a ocupat această funcţie timp de doi ani. Poziția ocupată de Mitrofan a fost vacantă de la începutul acestui an. Numirea în funcție s-a întâmplat în luna iunie, potrivit profilului de LinkedIn al noului director de HR de la TotalSoft.

Citește și: Modelul Agile Software Development

Din noua poziţie de la TotalSoft, el va coordona politicile de resurse umane pentru circa 440 de salariaţi.

Experiența lui Mitrofan

Absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţa, Mitrofan şi-a început cariera în domeniul resurselor umane în 2004, când a lucrat, timp de aproape doi ani, ca inspector de resurse umane pentru operatorul portuar Decirom din Constanţa, iar de la începutul anului 2006 până în toamna lui 2007 a lucrat pentru Antares Group (cu activităţi în domenii precum transport, turism, imobiliare, construcţii şi industria petrolieră), unde ultima poziţie a fost de HR manager. În cadrul Antares, el a lucrat un an din Constanţa şi unu din Râmnicu Vâlcea – unde era sediul central al companiei.

Citește și: Educarea clienților, prioritatea principală pentru companiile din IT&C

Din septembrie 2007, Mitrofan s-a mutat în Capitală, unde a preluat func­­ţia de technology HR business part­ner în cadrul operatorului de telecom Orange România, iar din luna aprilie a acestui an a ocupat funcţia de human resources manager în cadrul unei linii de business a Orange.

Despre TotalSoft

TotalSoft a fost fondată în 1994 de Liviu Drăgan, actualul director general al com­paniei, însă acesta a rămas doar cu un pachet minoritar de acţiuni după ce fondul elen Global Finance a achi­ziţionat pachetul majoritar în urmă cu zece ani.

Citește și: STUDIU. Sectoarele de activitate din România, atractive pentru fondurile de investiții

TotalSoft este unul dintre cei mai mari producători locali de software, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 100,2 milioane de lei şi un profit net de 6,3 milioane de lei, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe. Repre­zentanţii companiei susţin că businessul grupului este mai mare, de 120 de milioane de lei anul acesta (în creştere cu 4,5% faţă de 2013), dacă se includ şi vânzările din străinătate.

(Foto: pixabay.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •