Carmen Neagu a fost desemnată CEO al Grupului EnergoBit

Carmen Neagu a fost desemnată CEO al Grupului EnergoBit

Consiliul de Administrație al EnergoBit, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața energiei electrice, având competențe principale în proiectare, inginerie, managementul proiectelor la cheie, servicii de mentenanță și producție, anunța numirea lui Carmen Neagu în funcția de CEO al Grupului EnergoBit, începând cu 1 februarie 2016.

Carmen Neagu este expert în energie, fiind desemnată membru în Consiliul de Administrație al Transelectrica în iulie 2013 și, începând cu luna mai 2014 până recent, Președinte al Consiliului de Administrație al Transelectrica.

Anterior mandatelor în Consiliul de Administrație Transelectrica, Carmen Neagu și-a construit o carieră solida în sectorul energetic atât în companii românești, cât și în companii multinaționale.

În perioada 2005-2012, în calitate de Director Executiv Regional (SEE) pentru Energie în General Electric, ea a fost responsabilă de toată gama de produse și servicii GE Energy din regiune.

Până în 2005 a fost implicată în dezvoltarea strategică a sistemului energetic din România în cadrul ELCEN, Termoelectrica și al Companiei Naționale de Electricitate, și a deținut o serie de poziții de top management în domeniile legate de strategie și afaceri internaționale privind generarea energiei, în perioada restructurării sectorului energetic din România.

Carmen Neagu a absolvit Universitatea Politehnică București cu titlul de inginer termoenergetic în anul 1982.

În cadrul EnergoBit, Carmen Neagu își va asuma întreaga responsabilitate pentru managementul Grupului și pentru strategia pe termen lung, conducând compania cu accent  pe dezvoltarea poziției competitive în piețele principale de transport și distribuție a energiei, pe diversificarea bazei de clienți și produse, precum și pe dezvoltarea continuă a piețelor de export.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •