După 15 ani, Frank Hajdinjak pleacă de la conducerea E.ON România, Manfred Paach îi ia locul

Dupa 15 ani, Frank Hajdinjak pleaca de la conducerea E.ON România, Manfred Paach ii ia locul

După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hajdinjak, directorul general al furnizorului de energie şi gaze E.ON România, a anunţat că a decis să părăsească organizaţia, începând cu data de 30 septembrie, în locul său fiind numit Manfred Paach, director financiar la E.DIS.

Frank Hajdinjak a venit în România în anul 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă cu preluarea companiei de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale Distrigaz Nord.

Începând cu anul 2008 a fost numit CEO al E.ON România, în această perioadă companiile E.ON de furnizare, respectiv de distribuţie, devenind primele companii integrate de gaze naturale şi energie electrică din ţară.

“Venirea în România a fost cea mai bună decizie din cariera mea de până acum. Au fost 15 ani plini de provocări, în care am reuşit împreună cu colegii români să transformăm fostele companii de stat în companii competitive, orientate spre client, pregătite pentru noua lume a energiei. Aş putea spune după atâţia ani petrecuţi în România că sunt în mare parte şi eu român, iar E.ON România este copilul meu de suflet”, a spus Hajdinjak.

Începând cu 1 octombrie, Manfred Paach, care a ocupat anterior funcţia de director financiar în compania E.DIS, va fi numit CEO E.ON România. El s-a aflat la conducerea boardului E.ON Bulgaria şi are o expertiză profesională în special în distribuţie şi reglementare.

Totodată, începând cu 1 octombrie, Cătălin Iordache, în prezent director general Axpo România, va prelua conducerea E.ON Energie România, devenind totodată şi directorul general adjunct al E.ON România. Aceste poziţii sunt ocupate în acest moment de Dan Morari care a decis să părăsească Grupul E.ON , începând cu 1 octombrie.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.