Management nou pentru Festivalul Enescu?

Management nou pentru Festivalul Enescu?

În plin festival, un nou subiect atrage atenția publicului larg: posibilitatea ca managementul Festivalului George Enescu să se schimbe, începând cu ediția din 2017 a evenimentului. Vladimir Jurowski, unul dintre primii 10 dirijori ai lumii în acest moment, potrivit „The Guardian”, este cel mai vehiculat nume pentru ocuparea funcției de Director Artistic al Festivalului Enescu, iar Zubin Mehta va deveni Președinte Onorific.

Considerat a fi un vizionar, curajos, dar și un om cu o puternică structură morală, Jurowski este, din 2007, dirijor principal al uneia dintre cele mai cunoscute orchestre britanice ale momentului, London Philharmonic Orchestra, iar în luna mai a acestui an, s-a aflat în cărţi pentru ocuparea postului de dirijor principal al celebrei Berliner Philharmoniker, situată în primele trei orchestre ale lumii.

Încă din anul 2003, odată cu prima venire a London Philharmonic Orchestra la București în cadrul Festivalului, Vladimir Jurowski s-a implicat în valorizarea și susținerea muzicii compozitorului român. „George Enescu, violonist celebru şi un dirijor remarcabil este, poate, un compozitor prea puţin cunoscut în vremurile sale. Cu Simfonia a III-a prezentată la Londra, sper să reuşesc să aduc muzica lui Enescu în prim-planul vieţii muzicale europene. Muzica lui Enescu este muzica unui geniu”, declara în februarie Vladimir Jurowski despre includerea creaţiei enesciene în repertoriul London Philharmonic Orchestra.

După ce a prezentat Simfonia a III-a de George Enescu, alături de London Philharmonic Orchestra, în ediția din 2013 a Festivalului, Vladimir Jurowski a dirijat în premieră londoneză, la începutul lunii februarie a acestui an, în prezența unui public de peste 2.500 de persoane, opusul enescian și pe scena Royal Festival Hall (Londra). De asemenea, dirijorul pregăteşte opera „Oedipe” de George Enescu pentru deschiderea ediției din 2017 a Festivalului Enescu și urmează să o ducă și în cadrul prestigiosului festival BBC Proms.

„Sub bagheta lui Jurowski, această orchestră a devenit un instrument fabulos de rafinat”, scria cotidianul britanic The Telegraph. Recunoscut la nivel mondial pentru „stilul incisiv şi felul curajos în care abordează muzica”, Vladimir Jurowski a fost, de asemenea, dirijor principal invitat al Orchestrei Naționale a Rusiei până în anul 2009. El deține și titlurile de Principal Artist al Orchestra of the Age of Enlightenment și pe cel de director artistic al Russian State Academic Symphony Orchestra.

În 1999, a dirijat Metropolitan Opera din New York şi a debutat cu Philhadelphia Orchestra în 2005. Este invitat permanent să susțină concerte în întreaga lume, alături de unele dintre cele mai cunoscute ansambluri din Europa și din Statele Unite ale Americii, precum orchestrele Royal Concertgebouw, Chicago Symphony, Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhausorchester, Bavarian Radio Symphony, San Francisco Symphony Orchestra și Mahler Chamber Orchestra.

Vladimir Jurowski s-a născut în 1972, la Moscova, într-o familie de muzicieni: tatăl său a fost dirijor, iar bunicul – compozitor. Şi-a început educaţia muzicală la conservatorul din Moscova, dar şi le-a desăvârşit în Germania, unde familia lui s-a mutat, în 1990. Fratele său este şi el dirijor, iar sora – pianistă. Debutul internaţional al lui Jurowski a avut loc în 1995, în cadrul Wexford Festival. Actualmente, el locuieşte la Berlin, împreună cu soţia sa şi cei doi copii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •