Mihaela Petruescu, noul șef de Property Management al DTZ Echinox

De la începutul lunii aprilie, DTZ Echinox are un nou șef pentru Departamentul Property Management. Este vorba de Mihaela Petruescu, consultant cu 9 ani de experiență în piața de retail. 

Din această săptămână, Mihaela Petruescu este noul Head of Property Management al DTZ Echinox, potrivit unui comunicat de presă al companiei. În noua sa funcție, Petruescu va coordona portofoliul de clienţi existenţi şi va continua dezvoltarea serviciilor de property management ale firmei. Totodată, Mihaela Petruescu va pune accentul pe noi direcţii de consultanţă – atât pentru dezvoltatori şi proprietari, cât şi pentru chiriaşi.

„Piaţa de real estate a devenit din ce în ce mai efervescentă în ultima perioadă, iar segmentul de property management urmează firesc acest trend crescător. Clienții caută în permanență soluții inovative în dezvoltarea afacerilor lor”, a declarat Petruescu.

Mihaela Petruescu nu este o achiziție nouă pentru intermediarul imobiliar DTZ Echinox. Consultantul s-a alăturat companiei în iulie 2014, având ca principală responsabilitate coordonarea activităţii de închiriere din centrele comerciale sub administrarea DTZ Echinox: Sibiu şi Suceava Shopping City (aflate în proprietatea Argo Real Estate) şi Felicia Shopping Center Iaşi (deţinut de CBRE Global Investors). Mihaela Petruescu a fost implicată în închirierea Promenada Mall şi Mega Mall (ambele din Capitală, în portofoliul NEPI), Promenada Mall Târgu-Mureş (în proprietatea AEW Europe) şi Jupiter City Piteşti, proiect deţinut de Jupiter Group România.

Cu peste 9 ani de experienţă pe piaţa locală de retail, Mihaela Petruescu a lucrat în companii de consultanţă imobiliară, unde a fost implicată în închirierea Arena Mall Bacău, Era Shopping Park Iaşi, Mureş Mall Târgu-Mureş şi Cora Constanţa. Ulterior, Petruescu a devenit consultant independent pentru o serie de retaileri (printre care Grupul Librarium şi Noriel), oferindu-le consultanţă pentru elaborarea strategiei de dezvoltare şi reprezentându-i în negocierile cu proprietarii de centre comerciale sau spaţii stradale.

DTZ Echinox administrează, în prezent, peste 150.000 mp de proiecte imobiliare, dintre care trei comerciale (Shopping City Sibiu, Shopping City Suceava şi Felicia Shopping Center), unul rezidenţial (complexul Parcul Privighetorilor) şi unul de birouri (Kellogg’s din Floreasca Park).

(Foto: DTZ Echinox)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •