Antonis Remos, celebra voce pop a Greciei, în concert la Sala Palatului din Bucureşti

antonis remos

Antonis Remos, vocea pop a Greciei devenită celebră prin modul original în care combină elementele tradiţionale ale muzicii laiko cu cele pop, va fi prezent în Romania, într-un spectacol-eveniment care celebrează muzica grecească, pe 20 octombrie, la Sala Palatului. După succesul spectacolului lui Nikos Vertis de anul trecut, de la Bucureşti, organizatorul a decis să continue seria spectacolelor de muzică grecească susţinute de cei mai îndrăgiţi artişti ai Greciei, potrivit Startickets.ro.

În concertul de pe 20 octombrie, de la Sala Palatului, organizat cu sprijinul Uniunii Elene, Antonis Remos va conduce publicul din România, prin acordurile muzicii sale, în atmosfera inconfundabilă a Greciei. Hituri dance, balade, demonstraţii impresionante de laika modernă vor face parte din playlist-ul concertului lui Antonis Remos, o nouă sărbătoare a muzicii greceşti pentru publicul bucureştean.

Devenit faimos pentru albumele de studio de trei ori medaliate cu platină, „Kardia Mou Min Anisiheis” (2002), „Mia Anapnoi” (2003), „Kleista Ta Stomata” (2011) şi albumul „Mia Nihta Mono” (2001), câştigător în două rânduri al unui disc de platină, Antonis Remos a impresionat în turneele sale în Europa şi America atât prin hiturile sale dance, cât şi prin interpretarea sensibilă a baladelor.

Născut în Germania, Remos se mută la Salonic la vârsta de 12 ani, împreună cu părinţii săi, de origine greacă. Experienţa reîntoarcerii în ţara despre care auzise atâtea de la rudele sale a adăugat o sensibilitate aparte pieselor lui Remos, prin intermediul căreia artistul reuşeşte să stabilească o legatură puternică şi profundă cu publicul său. La primul său concert de la Atena, cântăreţul a fost imediat remarcat de Sony Music, iar primul album, „Ti Imouna Gia Sena”, a fost convertit imediat într-un disc de platină. Succesul a fost imediat, iar piesele de pe acest album au devenit hituri de laika modernă. Mari nume ale lumii muzicale greceşti precum Dimitris Mitropanos şi compozitorul Marios Tokas au fost onoraţi să urce pe aceeaşi scenă cu Antonis Remos.

Anul 2008 i-a adus celebrei voci pop a Greciei recunoaşterea internaţională. Remos a încântant publicul de pe trei continente – Africa, Australia şi America de Nord – cu piesele sale interpretatate într-un stil inconfundabil. În anul următor, turneul european l-a adus pe Remos pe scenele din Belgia, Germania, Olanda şi Marea Britanie. În urmă cu doi ani, Antonis Remos a cântat alături de Julio Iglesias într-un spectacol susţinut pe insula Mykonos. Cei doi cântăreţi au interpretat în duet „My Way”, piesa lui Frank Sinatra, oferind publicului un moment cu totul special.

Biletele la concertul din 20 octombrie au preţuri de 300 de lei, pentru categoria Golden VIP, 250 de lei la categoria VIP, 200, 150, 100 şi 80 de lei la celelalte categorii.